Cancer. Numai când rosteşti cuvântul te trec fiori de groază şi scuturi de trei ori capul ca să alungi cumplitul gând. Ce faci, însă, atunci când propriul copil se stinge pe zi ce trece sub povara bolii necruţătoare? Depăşeşti şocul, te aduni şi începi să cauţi soluţii. Ceri ajutorul celor din jur sperând ca, dintr-o parte sau alta, să-l şi primeşti. “Totul până la copilul meu. Când ajungi în situaţii de acest fel nu-ţi permiţi să cazi în depresie, ci trebuie să faci ceva, să încerci orice”, spune Camelia Buşcu, care veghează de 11 ani asupra stării de sănătate a fetiţei sale, Andreia, obişnuită cu spitalul încă din primii ani de viaţă.
Din rău în mai rău. Aşa se poate descrie evoluţia stării de sănătatea a Andreiei Drăgan. Atât de puternic încât să reziste unui retransplant de ficat şi altor intervenţii chirurgicale succesive, menite să împiedice complicaţiile, organismul fetiţei pare să cedeze acum în faţa unui virus extrem de periculos. Analizele de laborator au confirmat suspiciunea de cancer al ganglionilor limfatici, iar primele simptome au început deja să se vadă. Anemia este alimentată de stres şi de faptul că Andreia nu mai mănâncă, părul a început să-i cadă, are dureri de coloană, iar paloarea feţei o face de nerecunoscut. Mama, de profesie asistent medical, îşi face griji văzând că se simte mai rău cu fiecare zi. Este măcinată de neputinţă şi de aşteptare, de incertitudine şi teamă. Nu poate să facă nimic până ce medicii nu vor efectua un set de analize suplimentare pentru a stabili particularităţile bolii şi stadiul pe care l-a atins.
“Nu i-am spus adevărul”
Ceea ce i-a dat întotdeauna speranţă Andreiei a fost apropiere şi deschiderea mamei, sinceritatea şi încrederea ei. Acum să când inima îi e cuprinsă de teamă, Camelia nu-şi găseşte cuvintele pentru a-i explica fetiţei că medicii i-au pus diagnosticul de cancer. “Nu i-am spus adevărul despre rezultatele analizelor deşi simptomele îi dau şi ei de gândit. I-am spus că a fost foarte aproape de cancer şi de aceea este atât de slăbită şi are nevoie de alte analize şi de un tratament. Ea mă crede pentru că am vorbit întotdeauna deschis cu ea despre ce i se întâmplă”, spune ea.
„Începe să-mi fie frică”
Pentru prima dată de când am cunoscut-o am auzit-o pe Camelia spunând „Mi-e frică”. Frică pentru ca amânarea analizelor până după sărbătorile pascale va înrăutăţi starea de sănătate, posibil iremediabil. „Nu arată bine deloc, nu mai mănâncă, are dureri de coloană, a slăbit două kilograme în numai o săptămână, pentru mine aceste simptome sunt alarmante. Nu putem face nimic fără scrisul negru pe alb de la medic. Ne-au spus să aşteptăm până după Paşti, dar Andreia nu merge spre bine după cum o văd eu şi începe să-mi fie frică. Amânările acestea nu-i fac bine şi nu e prima dată când întâmpinăm asemenea probleme”, mărturiseşte vădit îngrijorată mama.
Singura şansă – operaţie la Paris
Însănătoşirea copilei depinde de investigaţii complexe, dar costisitoare, în Franţa. Ultima sumă care i-a fost comunicată este de 70.000 de euro. Camelia nu ştie cum să facă rost de bani. Un singur lucru ştie, că nu poate renunţa la luptă. “Şansa ei ar fi o operaţie la Paris, acolo unde există o practică medicală şi chirurgicală îndelungată în afecţiuni de acest fel. Aici, însă, o zi de spitalizare costă peste 1.000 de euro şi nu vreau să mă gândesc la costul operaţiei”, a spus Camelia.
