Astăzi este Vinerea Mare sau Vinerea Neagră, cum mai este numită tocmai pentru a arăta însemnătatea şi greutatea zilei. În urmă cu 2000 de ani, Hristos a fost răstignit pe crucea înălţată pe Golgota, cuprinzând în îmbrăţişarea Sa toată firea omenească. Astăzi, bătaia clopotelor se uneşte cu bătaia inimilor a milioane de oameni, care trăiesc evenimentul ca şi când ieri s-ar fi petrecut judecata lui Iisus înaintea cărturarilor şi a fariseilor, ca şi când ieri proconsulul Pilat din Pont şi-ar fi spălat mâinile în faţa iudeilor, ca şi când ieri l-ar fi urmat pe Hristos spre Golgota.
Trădat de Iuda, prins şi legat de arhierei, predat lui Pilat şi judecat, Hristos este dat să fie biciuit şi dus de ostaşi în pretoriu. Aici, istoriseşte evanghelistul Matei, “L-au dezbrăcat de hainele Lui şi I-au pus o hlamidă roşie. Şi împletind o cunună de spini I-au pus-o pe cap şi în mâna Lui cea dreaptă, trestie. Şi îngenunchind înaintea Lui îşi băteau joc de El, zicând: Bucură-te, regele iudeilor! Şi scuipând asupra Lui au luat trestia şi-L băteau peste cap. Iar după ce L-au batjocorit, L-au dezbrăcat de hlamidă, L-au îmbrăcat în hainele Lui şi L-au dus să-L răstignească.”
“Ecce Homo!”
Pilat, guvernatorul Iudeii, era cunoscut ca neomenos, neînduplecat din fire şi neîndurător cu cei obraznici, iar despre cruzimea lui se povestesc multe. De aceea, pentru istorici este greu de explicat atitudinea binevoitoare a lui Pilat faţă de Iisus altfel decât prin antipatia pe care o avea faţă de iudei. Sf. Părinţi însă cred că liniştea lui Iisus şi puţina vorbă cu care El a înfruntat acuzele cărturarilor îl uimiseră pe guvernatorul roman. Câtă vreme a fost sub privirea luminoasă a lui Hristos, spun Sf. Părinţi, Pilat şi-a dorit din toată inima să-L elibereze. Scoţându-L afară pe Iisus cu coroană de spini şi mantie de purpură, el a strigat gloatei de iudei: “Iată Omul!” Adică, iată omul adevărat, aşa cum l-a avut Dumnezeu în minte când l-a făcut pe Adam: blând, smerit, supus voinţei Tatălui. Nici mânie, nici ură, nici viclenie, nimic, nimic din micimea sufletelor omeneşti nu se vedea la acest Om. Apoi, când întunericul din privirile iudeilor a căzut peste el, Pilat a cedat şi le-a împlinit acestora cererea: l-a eliberat pe Baraba şi l-a “dat pe Iisus să fie răstignit”. Dar, “luând apă, şi-a spălat mâinile înaintea mulţimii zicând: Nevinovat sunt de sângele Dreptului acestuia. Voi veţi vedea.” Şi tot poporul a răspuns: “Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!”
“Astăzi vei fi cu Mine în rai!”
“Şi era Vinerea Paştilor, cam la al şaselea ceas, scrie Evanghelistul Ioan, şi au luat pe Iisus să-L răstignească. Şi ducându-şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţânii, care evreieşte se zice Golgota, unde L-au răstignit şi împreună cu El pe alţii doi, de o parte şi de alta, iar în mijloc pe Iisus. Şi vina Lui era scrisă deasupra: Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor.”
Răstignirea era cea mai înjositoare şi dureroasă pedeapsă din acea vreme. Unul din cei doi tâlhari chiar şi în chinurile morţii hulea, însă inima răvăşită a celuilalt tâlhar s-a întors spre sentimente cărora nu ştia să le spună pe nume, dar care semănau cu pocăinţa. Şi deşi auzea mulţimea strigând, trece peste toate şi se roagă Domnului: “Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta!” Iar Hristos nu întârzie să-i promită: “Adevărat zic ţie, astăzi vei fi cu Mine rai!” Astfel ajunge tâlharul primul locuitor al raiului. Domnul nu i-a arătat nici o minune, nu i-a spus nici un cuvânt despre Împărăţia cerurilor, şi nici despre iad. Dar a înduioşat inima acestuia înainte ca, odată cu ultima picătură de sânge, să se scurgă şi viaţa lui. În sufletul întunecat al lui Pilat, care îşi spălase mâinile amăgindu-se că a scăpat de orice pată, condamnarea forţată a lui Iisus născuse gânduri tulburătoare, sentimente pentru care nu era pregătit. Se spune că după ce a fost eliberat, Baraba încerca să afle cine este Iisus din Nazaret şi ce crimă săvârşise. Eleazar, fratele lui, i-a răspuns: “Nici o crimă. Dar moartea Lui ţi-a redat viaţa, ce mai vrei?” “Aşa e, a recunoscut Baraba, chiar astăzi acel Iisus moare pentru mine.” A doua zi s-a dus pe Golgota, unde cele trei cruci îşi întindeau încă braţele spre cer, s-a apropiat de cea din mijloc şi văzând picăturile de sânge a zis: “Ăsta e sânge vărsat pentru mine.” Pentru el şi pentru noi toţi, fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…
Moartea, spunea un Sf. Părinte, seamănă prin ceva cu dragostea: îi schimbă adânc pe cei ce trăiesc mai departe.
