„Paşte Fericit!” de la pedelişti

0
344

Românii stau ore întregi să primească alimente din partea primăriilor sau se înghesuie în magazine la produsele cu reducerii. Oamenii o duc din ce în ce mai rău şi le este tot mai greu să o scoată la capăt cu traiul de zic cu zi. Este evident că între lumea politicienilor şi a restului românilor este o prăpastie care se tot lărgeşte. Pentru că altfel nu se explică de ce în Săptămâna Patimilor politicienii au trimis alegătorilor felicitări cu mesaje de genul: „Lumina Sfântă a Învierii să vă aducă sănătate, bucurii şi împliniri. Paşte Fericit!”. Este doar un exemplu al unei felicitări trimisă de pedelişti într-o localitate din judeţul Dolj.

Emil Boc

Cu măsurile luate în 2010 şi 2011 este evident că românii au nevoie de sănătate. Dar ipocrizia celor care închid spitalele nepăsându-le că oamenii mor, ne mai având unde să primească îngrijiri medicale, este fără margini. Cât despre bucurii şi împliniri nici nu poate încăpea vorba. Majoritatea românilor vor avea parte de un Paşte trist, cu o masă sărăcăcioasă. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) le dă românilor „o veste bună”. Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii martie, la nivel naţional, a fost de 5,92%, cu 0,66% mai mică decât în februarie şi cu 2,47% mai redusă în luna martie a anului trecut. Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă a fost de 539.666 persoane, cu 60.642 mai mic faţă de sfârşitul lui februarie.

Doljul  în clasamentul judeţelor cu şomaj ridicat

Ne-am liniştit.  În mod cert ne va prii carnea de miel ştiind că avem diminuări ale ratei şomajului în toate judeţele. Cele mai importante reduceri au avut loc în judeţele Gorj (1,39%), Olt (1,34%), Caraş-Severin (1,34%), Alba (1,29%), Teleorman (1,22%) şi Suceava (1,21%). Din păcate Doljul se află în clasamnetul judeţelor cu cele mai ridicate niveluri ale ratei şomajului cu 9,55%.  Pentru că Guvernul Boc a creat locuri de muncă pleacă românii în străinătate să lucreze în agricultură, restaurante, construcţii, să îngrijească bătrâni şi copii. Peste 250.000 de români şi-au găsit de lucru în afara ţării anul trecut, potrivit datelor furnizate de ANOFM şi agenţiile de plasare de forţă de muncă în străinătate. Aproape 113.000 de români au plecat la muncă în străinătate, în 2010, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Vor începe abuzurile din partea angajatorilor?

Începând cu 1 mai a.c., românii vor avea parte de alte surprize, pentru că va intra în vigoare noul Cod al Muncii, pe care peste 80% dintre angajaţi îl critică. Părerea oamenilor este că acest Cod al Muncii fi dezavantajează angajaţii, fie deschide calea către abuzuri din partea angajatorilor. 48% dintre românii intervievaţi într-un sondaj spun ca noul pachet de legi dezavantajează clar angajaţii şi favorizează patronii. 40% cred că, odată cu aplicarea Codului, companiile vor putea abuza de prevederile acestuia. Nici angajatorii nu sunt foarte încântaţi de prevederile considerând  că schimbările aduse de Guvern vor crea doar confuzie şi o nouă legislaţie în domeniu nu era necesară.

Bătaie de joc din partea pedeliştilor şi în Săptămâna Patimilor

Pentru români veştile nu sunt deloc bune, iar faptul că pedeliştii le trimit felicitări prin care le urează „Paşte fericit!”, după ce le-au golit buzunarele, arată nesimţirea de care aceştia dau dovadă. Gestul lor este este sfidător, având însă un scop vizibil electoral. Dar  pentru a se menţine la putere aceştia sunt capabili să facă orice. Fraudează, intimidează şi cumpără voturi, iar când nu merg aceste metode se folosesc de o manipulare ieftină. România se îndreaptă cu paşi repezi spre dictatură, iar semnalele sunt tot mai multe. Poporul o duce rău, iar parlamentarii pedelişti trimit scrisori pensionarilor în care le spune că se bucură că Guvernul Boc le-a mărit pensiile.  „Ma bucur că aţi primit o veste cu adevărat bună: vi s-a mărit pensia, ca urmare a recalculării şi reîncadrării într-o nouă grupă de muncă. Această majorare pe care o meritaţi a fost posibilă prin grija Guvernului condus de Emil Boc care a impus principiul contributivităţii la stabilirea cuantumului pensiilor şi a eliminat privilegiile de care dispuneau doar un număr restrâns de pensionari cu pensii de lux. Personal, sunt fericit că aţi putut primi această veste bună acum, cu puţin timp înaintea Paştelui, care vă doresc să vină cu bucurii din partea celor dragi şi să vă găsească sănătoşi!”, se arată într-o scrisoare, a unui deputat PDL, trimisă pensionarilor din Colegiul în care a fost ales. Bătaie de joc din partea pedeliştilor şi în Săptămâna Patimilor. Nici nu puteau alege un moment mai bun!