Oameni pentru oameni

0
691
În urmă cu trei săptămâni, și în județul nostru demara, sub coordonarea Filialei Dolj a Crucii Roșii Române, campania națională “UMANITATEA NU ARE GRANIȚE”, pentru a veni în sprijinul cetățenilor ucraineni afectați de conflictul armat din țara lor.
“Au răspuns apelului nostru – în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean – 114 unități de învățământ, care au mobilizat personalul didactic, elevii și părinții, reușind să colecteze aproximativ 32 tone de produse pentru Ucraina”, ne-a declarat Maria Vintilă, directorul Filialei Dolj a CRR. “Săptămâna trecută am trimis către depozitul central al organizației un prim transport, cu peste 15 tone, în valoare de 113.000 lei. Azi a plecat, cu aceeași destinație, al doilea transport umanitar, cu 16,5 tone de produse alimentare, igienice, medicamente, cazarmament și apă, în valoare de peste 168.000 lei. Le mulțumim tuturor pentru mobilizarea exemplară, voluntarilor care au participat la acțiunea de sortare, ambalare, paletare și încărcare a produselor colectate, partenerilor de la ISU Dolj, care au asigurat, ca și la primul transport, suportul logistic”.