“ Apele Subterane: Să facem invizibilul vizibil!”

0
584

În acord cu tematica Zilei Mondiale a Apei 2022, “ Apele Subterane: Să facem invizibilul vizibil!”, reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Jiu au participat, astăzi, la activitățile educative a două Grădinițe din Craiova, Gradinița “Paradisul Copiilor” și “Floarea Albastră”.

În timpul activităților de științele naturii, cadrele didactice și preșcolarii au creat desene, colaje, expoziții și mesaje despre apă. Totodată,  micuții au participat și la diferite activități practice, dintre care amintim plantarea unei flori, semănarea semințelor diferitelor legume în ghiveci, cât mai multe experimente cu apa.

Preșcolarii și cadrele didactice de la Grădinița Paradisul Copiilor Craiova sărbătoresc ZIUA MONDIALĂ A APEI alături de Administrația Bazinală de Apă Jiu Craiova, organizând ateliere de lucru-experimente. Scopul acestei activități este acela de a stimula preșcolarii în desfășurarea unor activități cu caracter experimental și demonstrativ prin care să contribuie la păstrarea apelor curate.

Cadrul stiintific a fost asigurat de reprezentanții  Administrației Bazinale de Apă Jiu care, în cadrul unei întâlniri pe platforma GSuite prezintă informații despre apele subterane sub deviza „Apa subterană: Să facem invizibilul vizibil!”.

La rândul lor, copiii Grădiniței cu Program Prelungit “ Floare albastră” Craiova au desfașurat activități educative ce vor avea un impact deosebit asupra copiilor preşcolari. Pornind de la faptul ca apa este esenţială pentru supravieţuirea noastră, prin activitățile desfășurate se urmăreste apropierea celor mici de mediul înconjurător,  însuşirea unor norme de comportament eco – civic,  formarea unei atitudini dezaprobatoare faţă de cei care încalcă normele ecologice, stimularea creativităţii preşcolarilor prin realizarea unor lucrări care să sugereze atitudini, comportamente pozitive privind protecţia și economisirea apei, înțelegerea importanţei pe care apa o are în viaţa omului și necesitatea păstrarii ei curate, precum și identificarea acţiunilor negative ale omului asupra apei (pericolul poluării şi efectele ei).

Plecând de la conceptul că un copil e ușor de modelat și, la rândul său, îi poate corecta și pe adulții din jur, reprezentantul Apele Române Jiu le-a vorbit micuților despre importanța apei, valoarea acesteia și rolul moral al cetățenilor de a O proteja.

Preșcolarii celor două unități de învățământ au aflat despre activitățile de ecologizare pe care Apele Române Jiu le efectuează periodic, importanța acestora și drumul anevoios de a preîntâmpina poloarea râurilor.

Copiii au înțeles că, în ultimul timp, s-a constatat o relativă degradare a calității râurilor din punct de vedere al gunoaielor depozitate în și pe maluri. Influența directă a omului asupra calității apelor rămâne pe primul loc între factorii de poluare, iar pentru a schimba acest lucru este nevoie de educarea celor mici să respecte și să protejeze mediul înconjurător.

Campania „Să facem invizibilul vizibil!” este o continuare a celei “Să păstrăm apele curate” –  pe care Apele Române Jiu împreună cu diferiți colaboratori ( Ong-uri, unități de învățământ, insituții publice, voluntari)  o desfășoară în acest an este la început, în această perioadă fiind ecologizate tot mai multe zone unde există depozite de gunoi necontrolate.

 “Am avut o serie de acțiuni de igienizare de la începutul acestui an în toate subunitățile  din cele 4 județe, Dolj,  Mehedinți, Gorj și Hunedoara, evenimente desgfășurate fie doar de angajații A.B.A Jiu, fie în colaborare cu diferite asociații sau instituții. Dorim să angrenăm foarte mulți tineri, voluntari și pentru aceasta considerăm că educația în școli privind protejarea mediului, apelor, reprezintă esența pentru a ne atinge scopul. Astfel, am participat la cât mai multe activități ale gradinițelor, școlilor din județele amintite, vorbindu-le preșcolarilor și elevilor despre responsabilitatea ce le revine pentru a avea ape curate.

Ne dorim ca acțiunea noastră „Să păstrăm apele curate!” să devină, în acelaşi timp, un imbold şi pentru alte instituţii că SE POATE, prin idei îndrăzneţe, acțiuni repetate, să schimbăm un comportament social inadecvat faţă de mediu, în cazul nostru, Apa” .