Facultatea de Drept din Craiova, Baroul Dolj și Acțiunea pentru Renașterea Craiovei organizează marți, 27 martie, începând cu ora 14:00, în Aula Magna a Facultății de Drept, un eveniment dedicat celor 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Printre participanți se numără invitați speciali din Basarabia, precum și studenți basarabeni ai Universității din Craiova. Intrarea este liberă.