Bancu: „Sacrificându-se, Iliev m-a salvat”

0
143

Căpitanul Craiovei a fost eliminat pe final, reparând cu un fault pasa greşită a lui Bancu, în urma căreia Timişoara putea egala

Nicuşor Bancu a făcut un meci bun împotriva Timişoarei, în special în faza ofensivă. Intrat pe teren ca mijlocaş stânga, olteanul a coborât în linia defensivă după ce Vătăjelu s-a accidentat, fiind înlocuit cu Băluţă. După ce Universitatea a deschis scorul, Izvoranu a fost introdus fundaş stânga, iar Bancu a urcat din nou în linia mediană. De unde, însă, a comis pe final două erori grave, care, din fericire, nu s-au soldat cu goluri. El l-a lansat în ambele rânduri pe Bărbuţ, singur spre poarta lui Straton. La prima fază, velocele mijlocaş timişorean a tras pe lângă poartă, talonat de Iliev, iar la cea de-a doua, în ultimul minut de joc, căpitanul Ştiinţei l-a oprit pe adversar din postură de ultim apărător, cu preţul eliminării. Iliev a fost aclamat la scenă deschisă de toţi spectatorii în momentul în care părăsea terenul de joc, dar nu şi-a putut stăpâni frustrarea, spărgând cu pumnul un geam de la vestiare, gest în urma căruia s-a tăiat serios la mână, fiind nevoie de câteva copci aplicate de medicul Claudiu Stamatescu. Cu câteva minute mai devreme, un alt veteran al Craiovei, Izvoranu, a făcut un fault la centrul terenului pentru a opri din faşă un contraatac, cu preţul unui cartonaş galben.

Nicuşor Bancu i-a mulţumit lui Iliev, apreciind sacrificiul pe care l-a făcut pentru ca echipa să câştige. „Eu am făcut câteva greşeli şi vreau să-i mulţumesc lui Vali Iliev pentru că m-a salvat, mai ales la ultima fază. În fotbal faci sacrificii pentru a câştiga, iar noi am făcut totul, am luat şi roşu, au fost şi accidentări, iar Dumnezeu ne-a răsplătit şi am învins. Trebuie să mergem mai departe şi să câştigăm următorul meci acasă cu Botoşani. Nu mă interesează cu ce echipă ne luptăm pentru primul loc în play-out, ci să câştigăm fiecare meci. Am dovedit că suntem o echipă puternică pe teren propriu şi mă bucur că am putut câştiga. Mă bucur pentru convocarea lui Andrei Ivan la naţioală şi sper să fie şi alţi jucători de la noi care să meargă la Euro. Sper ca Vătăjelu să îşi revină, să joace bine şi să ajungă în Franţa” a spus Bancu.

Mogoşanu: „Experienţa şi-a spus cuvântul, Iliev a luat decizia corectă”

Şi Daniel Mogoşanu a apreciat intervenţia lui Iliev, care a salvat practic două puncte: „Sunt trist şi pentru eliminarea lui Iliev, dar el s-a sacrificat pentru echipă. A fost un moment pe care Iliev a trebuit să-l gestioneze cum a crezut mai bine, pentru că un jucător de la Timişoara scăpa singur spre poartă şi a trebuit să-l oprească cu orice preţ. A făcut-o pentru echipă şi merită felicitat. A fost un moment în care maturitatea şi experienţa şi-au spus cuvântul, pentru că Iliev a luat decizia corectă”.

Daniel Mogoşanu s-a declarat foarte bucuros pentru succes, în special după rezultatele dubioase din week-end-ul trecut, echipele ilfovene aflate în subsol câştigând puncte destul de uşor în Moldova: „Sunt foarte bucuros pentru victorie. A fost un succes muncit, cu un adversar care eram convins că vine să se închidă. Am reuşit să-i desfacem defensiva, am gestionat foarte bine ultima parte a jocului, deci am obţinut un rezultat meritat. Îi felicit pe toţi jucătorii pentru dăruire, pentru atitudine. Urmează o perioadă liniştită, în care încercăm să ne pregătim cât mai bine. Îmi pare foarte rău pentru accidentarea lui Vătăjelu, este vorba de o entorsă. Lotul este restrâns numeric şi am nevoie ca în următoarea perioadă să fie prezent la antrenamentele echipei. Sunt puţin bulversat de rezultatele de sâmbătă din play-out. Au fost câteva scoruri spectaculoase şi cred că vor apărea şi în următoarea perioadă astfel de rezultate. Fiecare echipă trebuie să gestioneze cât mai bine orice meci, indiferent cu cine joacă, pentru că o înfrângere înseamnă multă presiune şi asta apasă greu pe umerii antrenorului şi al jucătorilor. Niciun meci nu e câştigat dinainte, calculul hârtiei nu se potriveşte cu cel din teren”.

Victor Naicu s-a declarat şi el surprins de victoriile echipelor ilfovene, Chiajna şi Voluntari, care au strâns clasamentul play-out-ului: „Suntem foarte bucuroşi pentru victorie, ţinând cont şi de rezultatele din această etapă. Sunt trei puncte mari pentru noi, trei puncte care ne ţin departe de zona fierbinte a clasamentului. Este un succes obţinut împotriva fostului meu antrenor, Florin Marin, care din punctul meu de vedere este unul dintre cei mai buni tacticieni din fotbalul românesc. Ne bucurăm pentru această victorie, chiar dacă în unele momente ale jocului am suferit. Este normal, doar nu jucăm singuri pe teren, avem adversari. Știam că va fi un joc închis, ca de altfel toate jocurile de până acum. Importante sunt cele trei puncte”.