Fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, este în centrul unui imens scandal al ascultării telefoanelor, după ce cotidianul „Le Figaro” a publicat o scrisoare deschisă francezilor, comparând Franţa cu ex-RDG, evocând STASI. „Toate telefoanele mele sunt ascultate de aproape opt luni (…). Judecătorii aşteaptă discuţiile pe care le am cu responsabilii politici francezi şi străini. Conversaţiile cu avocatul meu au fost înregistrate”, a spus Nicolas Sarkozy, care se întreabă cui folosesc transcripţiile conversaţiilor. Comparând ţara sa cu o dictatură, care şi-a pierdut veşmântul de Republică, lui Nicolas Sarkozy i s-a adus aminte de prietenia cu colonelul libian Gaddafi, dar şi cu Silvio Berlusconi, fostul premier italian, prin problemele judiciare în care este implicat. Totul a plecat de la ascultarea convorbirilor cu avocatul său, Thiery Herzog, la solicitarea judecătorilor de instrucţie care instrumentează prezumtiva finanţare libiană a campaniei prezidenţiale din 2007. Aflat la Bruxelles, preşedintele Francois Hollande a opinat că „orice comparaţie cu o dictatură este insuportabilă”, pentru ca, printr-un comunicat, premierul Jean Marc-Ayrault să califice drept „gravă vinovăţie morală” punerea în discuţie a onoarei justiţiei şi poliţiei. Comparaţia între Franţa şi Germania de Est a aprins spiritele şi ministrul Justiţiei, Christiane Taubira, a spus că „nu acceptă această injurie”. Toată presa franceză acordă spaţii generoase scandalului creat. Şi Francois Hollande a ţinut să revină asupra scandalului menţionat, precizând că ascultarea telefoanelor este reglementată printr-o lege din 2004, şi nu de o majoritate sau alta, aflată la putere, iar ascultările sunt decise de un judecător independent sau de Parchet. În sprijinul lui Sarkozy, cum era şi firesc, au sărit principalii lideri ai UMP, la care nu au rămas indiferenţi nici liderii stângii (PS). Astfel, preşedintele UMP, Jean Francois Cope, a calificat textul lui Nicolas Sarkozy drept „un răspuns curajos” şi indispensabil la acuzaţiile aduse. Primul secretar al PS, Harlem Desir, „a denunţat cu toată forţa atacul lui Nicolas Sarkozy la instituţiile Republicii”. Pentru ca Marine Le Pen, preşedintele Frontului Naţional, să estimeze „indignarea ca fiind artificială şi urâtă”. Francois Hollande, la rândul său, a evocat că, miercuri, a avut o întâlnire cu reprezentanţii magistraţilor, exprimându-şi dorinţa „ameliorării procedurilor”, pentru a declara apoi presei „că nu răspunde la nici o întrebare pe acest subiect”.
„Le Monde”, în numărul său de ieri, comentând argumentele lui Nicolas Sarkozy, le găseşte exagerate şi voit eronate. Cea mai interesantă observaţie se referă, însă, la ascultarea telefoanelor, reamintindu-i-se faptul că a utilizat un telefon pe un alt nume în convorbirile cu avocatul său, iar ca fost ministru de Interne, şi apoi şef de stat, ştie că în această materie a ascultărilor practicată în Franţa, nimic nu e nou. În 2009 au fost peste 100.000 de ascultări, cifra multiplicată de patru ori faţă de 2001. Ori, din 2002 până în 2007 Sarkozy a deţinut în majoritatea timpului funcţia de ministru de Interne.
