Joe Biden se va întâlni astăzi în Polonia cu liderii Formatului Bucureşti 9

0
419

Preşedintele Joe Biden, aflat la Varşovia, se întâlneşte astăzi cu liderii grupului Formatul Bucureşti 9, a declarat John Kirby, coordonatorul Consiliului de Securitate Naţională pentru comunicare strategică, citat de CNN.

Preşedintele american va rosti un discurs şi se va întâlni cu cei Nouă de la Bucureşti, grupul aliaţilor din flancul estic al NATO.

Formatul Bucureşti sau Bucureşti 9 (B9 sau B-9; în poloneză Bukaresztańska Dziewiątka) este o organizaţie înfiinţată pe 4 noiembrie 2015 în Bucureşti, la iniţiativa preşedintelui Klaus Iohannis şi a preşedintelui Poloniei Andrzej Duda. Membrii săi sunt Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.

În timpul întâlnirii de miercuri cu liderii Formatului Bucureşti-9, Biden va „reafirma sprijinul de neclintit al Statelor Unite”, potrivit lui Kirby.

Casa Albă a anunţat la începutul lunii februarie că preşedintele Joe Biden se va deplasa în Polonia pe 20 februarie pentru a se întâlni cu preşedintele polonez Andrzej Duda şi cu aliaţii din Europa de Est.

Vizita are loc cu puţin timp înainte de marcarea unui an de la începutul invaziei din Ucraina, pe 24 februarie, şi „va arăta foarte clar că Statele Unite vor continua să fie alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie”, spunea atunci John Kirby.