Reghe: “Trebuia să fim mai concentrați, să jucăm mai rapid”

0
559

După ce a învins cu 3-1 pe Clinceni, Universitatea Craiova a ajuns la 3 victorii consecutive, iar următorul meci este cel cu Chindia, vineri, de la ora 20.30, pe “Ion Oblemenco”. Discursul lui Laurenţiu Reghecampf la finalul partidei cu Clinceni, de la Giurgiu:

”Nu ar fi trebuit să existe relaxare la noi, dar trebuie să le găsesc circumstanțe: atmosfera, gazonul foarte prost, tare, denivelat. A fost un meci slab, în general, nu doar din partea noastră. Este frustrant să vii și să vezi un stadion frumos și astăzi, când am intrat, nu mi-a venit să cred. Un teren de câmp. Asta nu ne scuză momentele de relaxare, unde trebuia să jucăm simplu, mai rapid. Undeva era normal, ei veneau după meciul cu Farul, toți jucătorii mei se gândeau să marcheze cât mai multe goluri. Am încercat să îi țin concentrați, le-am spus că ei nu vor mai juca așa deschis ca și cu Farul, era normal, nu se mai putea repeta. Trebuia să fim mai concentrați, să jucăm mai rapid. Au fost câteva faze bune unde ar fi trebuit să marcăm. Au fost câteva faze unde ar fi trebuit să jucăm mai rapid, dar sunt mulțumit pentru cele trei puncte. N-avem nicio accidentare și ne pregătim de următorul meci, cu Chindia. Mai sunt trei meciuri foarte grele și ar trebui să luăm fiecare în parte, apoi să ne gândim la play-off. Este păcat să ajungi la finalul sezonului regulat și să treci prin așa ceva. Este de felicitat o echipă precum Clinceni, care a reușit să-și facă rapid o echipă, în câteva zile, cu problemele financiare pe care le-a avut. Dar pentru celelalte echipe este frustrant, pentru că îți dorești de la fiecare etapă meciuri cu o anumită intensitate, să ai spectatori, gazon bun”.