Ford dezvăluie noul pick-up Ranger Raptor

0
318

Noua generație și cel mai avansat Ford Ranger Raptor a sosit. Construit pentru a domina deșertul, pentru a cucerii munții și pentru a domni peste tot ce este între ele, cea de-a doua generație a lui Ranger Raptor a fost construit pentru a ridica nivelul în materie de off-road pentru cei cu adevărat entuziaști.

Dezvoltat de Ford Performance, Next-Gen Ranger Raptor este cea mai capabilă versiune a noii generații. Cu o tehnologie mai inteligentă care controlează un angrenaj mecanic mai rezistent și mai capabil, Ranger Raptor îmbină puterea brută cu precizia mecanică și tehnică pentru a crea cel mai avansat Ranger construit vreodată.

„Ne-am concentrat cu adevărat pe livrarea unei camionete de performanță autentică cu Next-Gen Ranger Raptor”, a declarat Dave Burn, inginer șef Ford Performance pentru Ranger Raptor. „Este semnificativ mai rapid, arată incredibil, este plin de funcții noi și este cel mai dur Ranger pe care l-am realizat vreodată.”

Cea mai importantă veste pentru fanii performanței este introducerea unui nou motor EcoBoost V6 pe benzină de 3,0 litri twin-turbo, setat de Ford Performance pentru a produce 288 CP și 491 Nm.1 Noul motor oferă o creștere uriașă a puterii față de actualul motor diesel biturbo de 2,0 litri, care va continua să fie disponibil pe anumite piețe în Next-Gen Ranger Raptor din 2023.

Motorul EcoBoost V6 twin-turbo de 3,0 litri are un bloc de cilindri compact din fier-grafit, mai rezistent cu 75% comparat cu fierul utilizat în versiuni convenționale. Ford Performance s-a asigurat că motorul oferă un răspuns imediat la accelerații, iar un sistem anti-lag creat pentru curse, similar cu cel vazut pentru prima dată la Ford GT și apoi la Focus ST, permite un răspuns motor extrem de rapid.

Pentru prima dată, Ranger Raptor primește un sistem avansat de tracțiune integrală, cu o nouă cutie de transfer cu două trepte, controlată electronic, combinată cu diferențialele blocabile față și spate – o caracteristică valoroasă pentru pasionații de off-road.

„Chiar dacă Ranger Raptor s-a născut din inspirația adusă de cursele prin deșert, acesta este și un vehicul extrem de capabil în orice teren dificil. Am creat un vehicul off-road pe care nu trebuie să îl modificați pentru a merge în siguranță acolo unde doriți”, a menționat Burn.

Pentru ca Next-Gen Ranger Raptor să poată parcurge orice drum, de la asfaltul neted până la noroi și șanțuri, plus tot ce se află între acestea, există șapte moduri de condus selectabile 2, inclusiv modul Baja orientat spre off-road extrem, care configurează sistemele electronice ale vehiculului pentru performanțe maxime în timpul incursiunilor în teren accidentat la viteze mari.

„Ne-am dorit foarte mult ca modul Baja să fie expresia supremă a performanței în teren accidentat la viteze mari”, a menționat Burn. „Este o caracteristică esențială a așteptărilor clientului de Ranger Raptor.”