Liberalii se gândesc la un proiect care să rezolve parcările de la reşedinţele craiovenilor

0
632

Astăzi la sediul PNL Dolj a avut loc o conferință de presă susținută de Nicolae Giugea, deputat de Dolj și Marian Vasile – consilier municipal PNL Craiova.

Nicolae Giugea s-a referit la ordonanța de urgență prin care au fost modificate legile justiției. ”Este cea mai clară dovadă a faptului că scopul PSD este subordonarea totală a justiției. Nu există nicio justificare a urgenței de modificare a legilor, în afară de interesul lui Dragnea de a scăpa de justiție după ce a furat. Imediat după ce a fost înființată, secția specială de investigație a magistraților a făcut două lucruri – a deschis un dosar penal Laurei Codruța Kovesi și a cerut de la DNA dosarul Tel Drum. Iar ca ridicolul să fie absolut, a mai deschis dosar penal prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene Frans Timmermans, comisarului european pe Justiţie Vera Jourova, şi şefei reprezentanţei Comisiei Europene în România, Angela Cristea” a declarat deputatul liberal.

El a mai spus că este fără precedent ca toți magistrații să protesteze în fața unor modificări de legislație. ”Cel care ar fi trebuit să aibă o reacție este Avocatul Poporului. Doar că domnul Ciorbea are alte griji, mai exact salariul domniei sale. De aceea, cer public demisia lui Victor Ciorbea, iar Tudorel Toader va răspunde într-o bună zi pentru tot ceea ce a făcut în justiția de la noi” a declarat Nicolae Giugea.

Deputatul de Dolj a prezentat rezultatele întâlnirilor pe care le-a avut cu cetățenii din cartierele Popoveni și Făcăi.

”Oamenii trăiesc acolo în condiții greu de imaginat. Multe străzi nu au canalizare, ca să nu mai vorbim despre asfalt” a spus Nicolae Giugea. El a mai adăugat că și situația urbanistică din aceste zone este una dezastruoasă. ”Sunt străzi în cartierul Popoveni, unde unele case aparțin Craiovei, iar altele comunei Podari. Este situația străzilor Moldova sau Brăila din acest cartier. De asemenea aleile de pe aceste străzi, nu există în PUZ-uri. De fapt, în cartierele de la marginea orașului, lucrurile sunt scăpate de sub control. În realitate, cei din Primărie nu știu unde începe și unde se termină orașul. Nu știu care teren este intravilan și care este extravilan” a declarat Nicolae Giugea. În susținerea afirmațiilor lui, deputatul liberal a dat exemplul unui teren de pe strada Brestei, pentru care primăria a emis două documente diferite la interval de câțiva ani. Inițial terenul era intravilan, pentru ca, după 8 ani, tot primăria să îl catalogheze ca extravilan.

Referitor la acest subiect, consilierul liberal Marian Vasile a spus că situația graniței orașului este dezastruoasă. ”Din 2012 nu s-a mai întâmplat nimic cu PUG-ul, care a fost mereu amânat. Problemele pe urbanism sunt foarte mari. Anul trecut, în consiliul local am alocat 1 milion de lei pentru PUG, iar în toamnă acești bani au fost luați. Prin urmare nu sunt șanse ca problema să se rezolve”. Marian Vasile a mai spus că toți primarii Craiovei au ignorat această problemă, în timp ce primarii din comunele limitrofe au intabulat terenurile. ”Ca urmare, primarul care va face noul PUG va descoperi că orașul este mult mai mic decât credea el”.

Acum au aceeași culoare politică toți – primarul Craiovei, primarii din comunele limitrofe, președintele Consiliului Județean, Ministrul Dezvoltării. Au toate mijloacele să rezolve problema graniței orașului. Doar că nu vor” a precizat Marian Vasile.

Consilierul liberal s-a referit și la ideea amenajării de parcări de reședință. ”Am lansat o dezbatere publică privind parcările de reședință care să asigure un loc de parcare între orele 17:00 – 8:00 pentru fiecare apartament. Este o inițiativă care se poate tranforma într-un proiect de hotărâre, dacă și craiovenii vor dori acest lucru. Îi invit pe toți craiovenii să își spună punctul de vedere, iar în urma acestei consultări publice să reiasă un proiect de hotărâre care să fie supus votului în Consiliul Local Craiova.”