Handbalistele mai speră la Europa: „Nu ne mai permitem decât una-două înfrângeri”

0
353

Aflată pe locul 8 în Liga Florilor, singura competiţie în care mai este angrenată, SCM Craiova îşi propune totuşi clasarea pe un loc de cupă europeană

După eliminările din Cupa EHF şi Cupa României, echipa de handbal a Craiovei îşi îndreaptă întreaga atenţie către Liga Florilor, unde ocupă locul 8, cu 18 puncte şi zece meciuri rămase de disputat. Antrenorii şi jucătoarele mai speră totuşi, printr-un parcurs bun, în ocuparea unui loc de cupă europeană la finalul campionatului, pentru a împlini acest deziderat fiind nevoie de cel puţin 8 victorii, în condiţiile în care unul dintre meciuri este cu CSM Bucureşti. Iar cele mai importante jocuri vor fin cele cu contracandidatele la locurile de cupă europeană. Sâmbătă, de la ora 17.30, în Sala Polivalentă, SCM Craiova are ocazia revanşei faţă de Măgura Cisnădie, formaţie care a eliminat-o din Cupa României şi care ocupă locul 3, cu 24 de puncte. În stagiunea precedentă, acesta a fost duelul pentru locul secund, adjudecat în cele din urmă de formaţia din Bănie. Craiova şi Cisnădie au reprezentat România în grupele Cupei EHF, niciuna nereuşind calificarea mai departe. Va fi un meci special pentru braziliencele Fachinello şi Costa, care au venit în Bănie în iarna aceasta chiar de la formaţia sibiană.

Nikolic: „Suntem o echipă mai bună decât o arată rezultatele”

Antrenorul secund al echipei din Bănie, Costin Dumitrescu, a declarat că obiexctivul este ocuparea unui loc de cupă europeană, iar programul mai aerisit le poate ajuta pe jucătoare să abordeze partidele de campionat cu toată concentrarea şi forţa fizică: „Urmează un meci extrem de important, ca de altfel toate cele care vor urma. Măgura este pe locul 3 şi are 8 puncte mai în faţa noastră, aşa că victoria este obligatorie pentru noi. Ţinând cont că am părăsit celelalte competiţii, avem mai mult timp de antrenamentel, pentru a reveni la jocul pe care ni-l dorim. După victoria cu Bera Bera am avut impresia că ne-am recăpătat moralul, dar au venit două eşecuri la rând, care ne-au lăsat un gust amar. Am avut multe lucruri de învăţat din înfrângerea din Cupa României de la Cisnădie, în care fetele s-au bătut pentru fiecare minge. Am jucat destul de bine şi în apărare, dar ne-au costat ratările de pe 6 metri şi unele decizii ale arbitrelor. Ratările le punem pe seama lipsei antrenamentelor, precum şi a absenţei celor două jucătoare importante, care executau şi aruncările de la 7 metri. Obiectivul rămas este clasarea pe locul 3 sau 4, care ar fi merituoasă, dar trebuie să demonstrăm pe teren. Pentru asta, ne mai permitem maxim un eşec pentru a termina pe podium şi cel mult două înfrângeri pentru a ocupa poziţia a patra. Am făcut un calcul şi echipele de pe 3-4 trebuie să acumuleze undeva în jurul a 39-41 de puncte la final, iar noi avem numai 18”.

Sârboaica Zeljka Nikolic s-a declarat dezamăgită de parcursul din acest sezon, dar îşi doreşte să continue la Craiova şi la anul. „Sunt dezamăgită că nu suntem pe un loc bun în clasament şi am ieşit şi din Cupa României, fiindcă suntem o echipă mai bună decât o arată rezultatele. Cred că merităm să fim pe un loc de cupă europeană. Anul trecut am avut un sezon extraordinar şi mi-aş dori să continui şi în următoarea stagiune la Craiova, chiar dacă actualul sezon nu a fost prea bun”. Elena Gjorchevska a declarat „Am părăsit două dintre competiţii, dar acum avem timp mai mult pentru antrenamente. Sper să spargem gheaţa şi să facem tot mai puţine greşeli, fiindcă avem un drum prin care trebuie să ne asigurăm prezenţa în cupele europene. Sunt mândră că fac parte din această echipă şi cred că pot oferi mai mult decât până acum.