Nea Gigi, schimbă, ca să nu fii schimbat!

0
403

După ce se gândea la lupta pentru titlu, Universitatea riscă să piardă play-off-ul, iar Mulţescu nu pare deloc inspirat, în special la schimbări

gigiLui Gigi Mulţescu i se datorează în mare măsură parcursul din acest sezon, dar mai ales jocul spectaculos etalat de Universitatea Craiova. Cu un lot care anul trecut se lupta să evite retrogradarea, tehnicianul a reuşit să amestece Ştiinţa, până la un moment dat, în lupta pentru titlu. Dar cum a irosit de mai multe ori şansa de a trece, măcar pentru o zi, pe primul loc, Universitatea este acum aproape de a rata obiectivul sezonului, play-off-ul. Chiar dacă este în grafic ca loc în clasament, forma arătată, cu două eşecuri consecutive şi cu 3 din reprize din 4 în care nu a jucat nimic, dar şi programul dificil, cu jocuri împotriva contracandidatelor la Top 6, Dinamo şi Gaz Metan, pun ţelul în pericol.

Dacă i se poate imputa ceva lui Mulţescu este lipsa de reacţie pe parcursul meciurilor: tehnicianul nu se pricepe la schimbări. Ori nu le face, ori le face prost! În multe dintre partide, în care echipa nu reuşea să aducă un plus într-o perioadă de joc destul de lungă, Mulţescu a rămas împietrit la marginea terenului cu o sticlă de apă în mână. Ori pare furat de muzica pe care o aude în căşti, ori este nostalgic după vremurile în care juca, ori îşi imaginează că antrenează Barcelona, echipă pe care o admiră şi care în dese rânduri nu apelează la toate modificările, ori le efectuează târziu. Reprizele secunde ale ultimelor două partide, cu Botoşani şi Steaua, au fost modeste spre execrabile pentru alb-albaştri, însă Mulţescu n-a reacţionat. Mai mult, cu Steaua nu a trecut pe foaia de joc jucători ofensivi precum Gustavo şi Măzărache, pentru ca după meci să invoce tocmai absenţa unor astfel de fotbalişti de atac! Chiar dacă Mateiu şi Madson nu sunt jucători care aduc un plus ofensiv, fiind mai proaspeţi puteau întrerupe acea posesie netă a steliştilor. Este posibil ca pe Mateiu să nu-l fi folosit din cauză că este reprezentat de Ana Maria Reghecampf. Atunci ce căuta pe foaia de joc şi de ce la conferinţa de presă care a prefaţat derby-ul antrenorul ne-a asigurat că se bazează sută la sută pe mijlocaşul adus de la Braşov? Poate că Madson se menajează, fiind în ultimele 6 luni de contract, el precizând că nu mai vrea să continue la Craiova. Atunci ce mai caută în lot şi de ce clubul nu a luat aceeaşi măsură ca în cazul lui Kay? La finalul meciului de la Botoşani, însuşi antrenorul Craiovei a recunoscut că unii jucători s-au protejat, pentru ca apoi să spună că discursul său a fost interpretat. N-a fost deloc denaturat, nea Gigi, fiindcă ai avut dreptate! Problema este că nici atunci nu ai luat măsuri. În primul rând, de ce s-au menajat jucătorii în cel mai uşor meci dintre cele 4 rămase, când calificarea în play-off nu era decisă? În al doilea rând, dacă s-au menajat, atunci de ce Mulţescu n-a reacţionat pe parcurs şi nu a introdus jucători care puteau schimba ceva?

Este păcat de munca depusă în acest campionat de Mulţescu şi de staff-ul său. Craiova a pierdut şi până acum meciuri, dar le-a pierdut jucând sau, folosind un clişeu al comentatorilor, le-a pierdut “contrar cursului jocului”. Cu Botoşaniul şi Steaua, Universitatea Craiova merita să piardă, fiindcă de fiecare dată a vrut să apere un punct şi echipa nu ştie să se apere, a fost construită în acest sezon să atace. Într-o perioadă în care mulţi ne puneam întrebarea de ce mandatele lui Mulţescu la diverse echipe a fost destul de scurte, în ciuda unor rezultate remarcabile, se pare că antrenorul începe să releve unele cauze pentru care a stat mereu cu bagajul la uşă.

Mulţescu, despre…

…play-off: “Am spus mai demult că nu e rezolvată problema play-off-ului pentru noi. Am emoţii, nimic nu e jucat. Avem cel mai greu program, nu putem sa fim liniştiţi până când nu suntem matematic acolo, iar pentru asta trebuie să luăm un punct cu Dinamo”

…meciul cu Dinamo: “Şi dacă nu veneam după eşec, tot era greu un meci cu Dinamo la ei acasă. Îmi convine un gazon bun, deci pe Naţional Arena ar fi ok să jucăm”

…perioada slabă a Craiovei: “Nu ştiu dacă suntem în criză, dar suntem într-o perioadă mai puţin fertilă, am ratat şi am primit gol pe greşeli. Nu este o criză a jocului, ci a rezultatelor”

…renumele de dinamovist: “Eu sunt profesionist şi acolo unde antrenez mă dedic total, iar acum mă dedic total Universităţii Craiova. Am câştigat contra lui Dinamo de multe ori”

…meciul cu Steaua: „Cred ca puteam să obţinem mai mult, în prima repriză am dominat, am primit un gol stupid, contrar jocului. Și al doilea gol a fost stupid, n-am înţeles prea bine ce s-a întâmplat.