Craiova: Cetăţean egiptean depistat cu şedere ilegală

0
311

În scopul prevenirii şi combaterii şederii ilegale a străinilor, poliţiştii Serviciului pentru Imigrări Dolj au organizat o acţiune, săptămâna trecută, în cursul căreia, a fost depistat cu şedere ilegală, în data de 17 februarie a.c., un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Egipt. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, persoana în cauză a intrat în România în baza unei vize de lungă şedere în scop de reîntregirea familiei având calitatea de  membru de familie al unui cetăţean român. La expirarea dreptului de şedere acesta nu a solicitat prelungirea permisului şi nici nu au părăsit teritoriul ţării noastre. Având în vedere cele constatate, poliţiştii de la Imigrări au îndrumat cetăţeanul străin să se prezinte la sediul Serviciului pentru Imigrări Dolj cu documentele necesare pentru prelungirea dreptului de şedere în scop de reîntregire a familiei. Totodată, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 400 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Facem apel către toţi cetaţenii străini de pe raza judeţului şi contăm pe respectul dumneavoastră faţă de legislaţia în domeniu, invitându-vă să ne contactaţi pentru orice problemă legată de aplicarea  prevederilor legale, la sediul Serviciului pentru Imigrari Dolj, din strada Amaradia nr.32-34, la numarul de telefon 0251/407500, interior 20317, 20323, 20265, sau vizitând site-ul public la adresa www. igi.mai.gov.ro, anunţă reprezentanţii Serviciului pentru Imigrări Dolj.