Cel puţin 30 de morţi la Damasc, în patru atentate cu bombă

0
289

Cel puţin 30 de persoane au fost ucise în patru atentate cu bombă, ieri, într-un cartier de periferie din sudul Damascului, potrivit televiziunii siriene oficiale, relatează Reuters în pagina electronică. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a evocat 31 de morţi şi alte câteva zeci de răniţi. Al Manar – postul de televiziune al mişcării şiite libaneze Hezbollah, o aliată a regimului sirian – a anunţat iniţial 22 de morţi. Exploziile au avut loc pe strada al-Tin, la Saieda Zeinab, a precizat televiziunea siriană într-un buletin de ştiri. Aproximativ 60 de persoane au fost ucise, în ianuarie, în atentate comise în acest cartier – în care se află cel mai important sanctuar şiit din ţară- şi care au fost revendicate de către gruparea jihadistă Statul Islamic (SI).