„Ia te uită la…” actorul Ilie Gheorghe

0
82

Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova vă invită mâine, 23 februarie, la o seară inedită în compania marelui actor Ilie Gheorghe. Întâlnirea cu publicul va avea loc la ora 19.00, în Sala „Ia te uită!”, şi va fi prilejuită de unul dintre cele mai recente proiecte ale instituţiei, intitulat „Ia te uită la…”. Născut la Giubega, în judeţul Dolj, angajat al Naţionalului craiovean de aproape 50 de ani, pe a cărui scenă a interpretat peste o sută de roluri, deţinător a numeroase şi importante premii, între care două UNITER, Ilie Gheorghe este unul dintre cei mai apreciaţi şi îndrăgiţi actori craioveni. Biletele pentru evenimentul de mâine-seară – pentru care sunt puse la dispoziţie 70 de locuri – costă 7,5 lei şi se găsesc la Agenţia TNC.

Ieşind din rigorile unui spectacol de teatru, invitatul „va povesti despre viaţa actorului Ilie Gheorghe din spatele personajelor, despre debutul său în actorie, despre omul Ilie Gheorghe, dar va face, dacă va fi întrebat, şi confesiuni din culisele spectacolelor sau va povesti întâmplări cu actorii, regizorii sau tehnicienii”, precizează reprezentanţii teatrului într-un comunicat de presă.

Ilie Gheorghe s-a născut la 21 septembrie 1940, în comuna doljeană Giubega, şi a absolvit Şcoala Normală din Craiova, devenind învăţător. A urmat mai apoi cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) Bucureşti, clasa prof. Dinu Negreanu, iar în 1967 era angajat la Teatrul Naţional din Craiova. Unde îl puteţi vedea şi astăzi, în rolurile Prospero din „O furtună” de William Shakespeare (regia: Silviu Purcărete), Trahanache din „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale (regia: Mircea Cornişteanu), Orgon din „Tartuffe” de Moliere (regia: Kincses Elemer) sau Martorul din „Rinocerii” de Eugene Ionesco (regia: Robert Wilson). Din 1996 este şi profesor la Departamentul de Teatru al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Craiova.

„Una dintre cele mai covârşitoare personalităţi teatrale româneşti, Ilie Gheorghe este actorul cel mai drag al regizorului Silviu Purcărete, împreună cu care a prezentat spectacole pe scene din Anglia, Franţa sau Italia. Caliban, Iona, Caţavencu, Polonius, Dimitri, Pantalone, Sir Toby, Ducele Vicentio şi numeroase alte personaje îi populează viaţa”, mai precizează reprezentanţii TNC în comunicatul de presă. Succese deosebite i-a adus şi colaborarea cu Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, unde deţine rolul titular din „Faust” după J.W. Goethe, spectacol în regia lui Silviu Purcărete, a cărui premieră a avut loc în toamna anului 2007 şi care se joacă şi azi cu sala plină. Am adăuga rolurilor din teatru şi pe cele din film, căci Ilie Gheorghe are o bogată activitate şi în cinematografie şi televiziune. „Moromeţii” (1985, regia Stere Gulea), „Aurul alb” (1989, regia Mihai Drăgănescu), „Undeva la Palilula” (2012, regia Silviu Purcărete) sunt doar câteva dintre peliculele al căror protagonist este.

Talentul şi dăruirea pentru meserie i-au fost răsplătire lui Ilie Gheorghe cu numeroase şi importante premii, între care două UNITER: în 2005 – „Cel mai bun actor în rol principal” pentru Harpagon din „Avarul” de Moliere (regia: Bocsardi Laszlo) şi în 2011 pentru întreaga activitate. În 2004 a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul „Meritul cultural” în grad de Cavaler.

Conceput într-un format interactiv, proiectul  „Ia te uită la …”  al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” îşi propune să mai aducă în faţa publicului actori precum Nataşa Raab, Valer Dellakeza, Dragoş Măceşanu, Cerasela Iosifescu, Raluca Păun, Claudiu Bleonţ şi mulţi alţii, nu doar din Craiova. În fiecare seară de marţi, spectatorii vor avea ocazia să afle secrete, întâmplări din viaţa de pe scenă, din spatele ei sau din … cabina de machiaj. Cei interesaţi trebuie doar să îşi rezerve locul în Sala „Ia te uită!” începând cu ora 19.00 şi să îşi dorească să afle tot ce şi-au imaginat, şi mai mult de atât, despre artistul preferat. Proiectul a debutat pe 16 februarie, cu poveştile din şi despre viaţa actriţei Geni Macsim.