Cea de-a XI-a ediție a Galei TNL: „Cultura română, cultură europeană”

0
112

Astăzi, începând cu ora 17.00, va avea loc la Palatul Parlamentului, Sala Alexandru Ioan Cuza, cea de-a 9 a ediție a Galei TNL, sub egida ”Cultura română, cultură europeană”. Președintele PNL, Crin Antonescu, va participa la Gala TNL alături de alți lideri liberali. Tema Galei din acest an a pornit de la ideea potrivit căreia armonia dintre cetățeni și sistemul de guvernare nu ține doar de cifre și măsuri economice, ci și de identitatea noastră ca popor, de cultura română. Cultura este un organism viu care se regenerează permanent prin actul cultural, fie că acesta se îndreaptă către păstrarea tradițiilor sau spre abordări contemporane. Cultura română se naște aici, dar se afirmă cu mândrie între marile culturi din Europa și din lume. Gala TNL aduce an de an pe scenă tineri remarcabili care își canalizează energia către promovarea valorilor liberale și democratice. De asemenea, Gala este un prilej ca tinerii liberali să își arate aprecierea pentru lideri ai societății românești, fie că este vorba despre personalități liberale sau din afara partidului.