Atelier de educaţie animalieră plastică, de Dragobete

0
317

Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Olteniei organizează astăzi, începând cu ora 10.00, un nou modul din cadrul programului interactiv de educaţie plastică animalieră „BIOS-ART”, dedicat Dragobetelui (24 februarie). Denumită şi Cap de primăvară sau Logodnicul Păsărilor, această sărbătoare populară, îmbrăcată în legende, este asociată cu dragostea, renaşterea şi cu anotimpul primăverii. Şi-au anunţat participarea copii de la Grădiniţa „Traian Demetrescu”, Structura – „Iedera”, cărora dr Ridiche Mirela le va face o prezentare Power Point cu tema „Păsările – vestitori ai primăverii”, urmată de filmul documentar „Ritualuri nupţiale în lumea păsărilor”. În cea de-a doua parte a modulului va avea loc atelierul, în cadrul căruia cei mici, având la îndemână deşeuri de hârtie, se vor exprima artistic, modelând şi colorând pasta obţinută prin reciclarea hârtiei. Obiectele realizate de aceştia vor fi expuse în sala de la parterul secţiei.