“Ziua Unirii Principatelor Române”, celebrată la Craiova

0
18

“Ziua Unirii Principatelor Române” va fi marcată, vineri, 24 ianuarie, în Craiova, printr-un ceremonial militar-religios, dar și cu un spectacol folcloric. Reprezentanții Primăriei Craiova au anunțat programul manifestărilor.

„Pe data de 24 ianuarie 2025, craiovenii sunt așteptați să participe la manifestările dedicate împlinirii a 166 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească. Manifestările se vor desfășura pe strada “A.I. Cuza”, începând cu ora 10:00, și vor include momente solemne și artistice care vor marca acest moment simbolic din istoria națiunii noastre”, precizează Primăria Craiova. Iată programul evenimentului: Ceremonie religioasă; intonarea Imnului Național; depunerea de jerbe de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza; defilarea și prezentarea onorului de către Garda de Onoare ; Hora Unirii; Spectacol folcloric de excepție susținut de Secția de Folclor „Maria Tănase” a Teatrului „Colibri”, cu participarea artiștilor: Manuela Motocu, Cristian Bănățeanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Constantin Enceanu. Vă invităm să fiți alături de noi!”, precizează  Primăria Craiova. Pentru organizarea evenimentelor, circulația rutieră va fi închisă pe mai multe sectoare de drum. „Astfel, în data de 24.01.2025, intervalul orar 08:00 – 12:00, se va închide circulaţia rutieră pe următoarele străzi: str. “A.I. Cuza”, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. “Unirii” şi intersecţia cu str. “Arieş”; str. “Unirii”, sectorul de drum cuprins între intersecţia cu str. “Mihai Viteazul” şi intersecţia cu str. “A.I. Cuza”; str. “Popa Şapcă”. Traficul rutier, în zona şi perioada menţionate, va fi deviat pe arterele adiacente. În situația în care autovehiculele staționate în zonele restricționate sau în parcările adiacente acestor zone obstrucționează buna desfășurare a manifestărilor, aceste autovehicule vor fi ridicate și reamplasate în zonele aflate în imediata apropiere. Accesul în zona restricţionată va fi permis pentru autovehiculele cu regim de circulație prioritară, pentru riveranii care nu au alt acces către proprietate, precum şi pentru vehiculele care transportă persoane cu dizabilități.  Solicităm conducătorilor auto să circule cu atenție și să se conformeze semnalizărilor rutiere ce vor fi instituite.” , mai menţionează Primăria Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *