Concursul „Imagine Europe” îți poate aduce 500 de euro!

0
528

„Imagine Europe” este un concurs de idei care invită cetățenii, indiferent de vârstă sau naționalitate, să își prezinte viziunea asupra Europei în 2050 printr-un text scurt și un video. Inițial, competiția a primit finanțare prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene și se bucură de numeroși parteneri din Europa, la nivel național fiind organizată de Asociația „April Hub”, din Craiova.

Participarea la concursul „Imagine Europe” presupune scrierea unui text de până la 500 de cuvinte pe tema „Viziunea mea despre Europa în 2050”, înregistrarea lui într-un format video de maximum 3 minute, apoi trimiterea pe www.imagineeurope.eu/participate, până pe 28 februarie 2019. Întregul regulament se găsește pe site, la secțiunea About.

„Poți să folosești diverse imagini video pentru a-ți ilustra ideile, fie poți să te filmezi pe tine, prietenii sau familia ta. Video-ul poate să fie în limba română, însă, în acest caz, este nevoie de subtitrare în engleză, iar atunci când îl trimiți, trebuie să încarci ambele variante, unul cu subtitrare și altul fără. Poți să ne prezinți fie o viziune generală asupra viitorului nostru în 2050 sau poți selecta un anumit domeniu pe care vrei să îl analizezi mai în detaliu, precum: schimbările climatice, protecția mediului, educație, democrație, politici sociale, etc. Important este să fii creativ și să te distrezi în timp ce realizezi materialul video”, spune Andreea Melinescu, ambasador al proiectului.

Cel puțin 5 participanți vor câștiga, fiecare, 500 de euro și vor fi invitați la un workshop internațional cu europeni ce au putere de decizie (costurile de transport și cazarea fiind acoperite). Câștigătorii vor fi desemnați prin vot public, juriu și vot online. Votul online va conta 20%, votul juriului – 40%, iar votul public va avea loc în diferite orașe ale Europei și va conta 40%.