Finala Eurovision România 2018 va avea loc pe 25 februarie, la Sala Polivalentă din Bucureşti

0
641

Finala Eurovision România 2018 va avea loc la Sala Polivalentă din Bucureşti, pe 25 februarie, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Focşani, Doinea Gradea, directorul general interimar al TVR.

Echipa Eurovision România a ajuns la Focşani, oraşul care va găzdui prima semifinală a selecţiei naţionale, programată duminică seară, la Teatrul Municipal “Maior Gheorghe Pastia” din Focşani.

Prima semifinală Eurovision România, de la Focşani, la fel ca celelalte show-uri ale selecţiei naţionale, va fi transmisă în direct pe TVR 1, TVR Internaţional şi TVR Moldova, precum şi pe TVR+, de la ora 21.00.

Următoarele semifinale vor avea loc la Timişoara, pe 28 ianuarie, Craiova, pe 4 februarie, Turda, pe 11 februarie, şi Sighişora, pe 18 februarie.

 În fiecare sâmbătă, în direct la TVR 1, de la ora 22.00, semifinalele vor fi prefaţate de “Culise Eurovision 2018”, o serie de emisiuni live despre ultimele pregătiri pentru show-uri, impresii la cald, imagini de la repetiţii şi de la conferinţele de presă premergătoare evenimentelor.

Ediţia din 2018 a selecţiei naţionale a atras 72 de piese în lupta pentru un loc în semifinalele Eurovision România. În premieră, în concurs au intrat 60 de piese, câte 12 pentru fiecare semifinală. În fiecare semifinală, juriul selecţiei naţionale va alege câte trei finalişti.

Alexia & Matei, Echoes şi Eduard Santha sunt primii finalişti ai Selecţiei Naţionale Eurovision, după show-ul semifinalei ce a avut loc aseară seara la Teatrul Municipal din Focşani. Alexia şi Matei, cu piesa “Walking on Water”, au primit 53 de puncte, Echoes, cu “Mirror” – 38 de puncte, iar Eduard Santha, cu “Me Som Romales” – 35 de puncte.

Pentru prima dată în istoria participării României la Eurovision, Selecţia Naţională are cinci semifinale, organizate în cinci oraşe. Următoarele patru semifinale vor fi organizate la Timişoara (28 ianuarie), Craiova (4 februarie), Turda (11 februarie) şi Sighişoara (18 februarie).

Juriul selecţiei naţionale îi reuneşte pe Marian Ionescu, Ilinca Băcilă, Nicu Patoi, Liliana Ştefan şi Viorel Gavrilă.

Pe 25 februarie, în finală, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pentru scena din Lisabona, dintre cele 15 piese rămase în concurs.

Sub sloganul “All aboard”, Eurovision Song Contest 2018 va aduce, pe scena din Lisabona, reprezentanţii celor 42 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie. Concursul va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, interpretată de Mihai Trăistariu.

Eurovision Song Contest 2017 a avut loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai. Reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea, au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte, cea mai bună clasare a României în concurs, de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010 şi a patra în istoria participării României la Eurovision.