EDITORIAL / Ieri, o zi lungă pentru Angela Merkel!

0
372

Congresul extraordinar al SPD, deschis ieri-dimineaţă, la Berlin, în prezenţa a 600 de delegaţi, urma să decidă dacă partidul continuă negocierile cu Uniunea Creştin-Democrată (CDU) pentru formarea unui nou guvern sau totul se „încheie”. Suspansul era total. După patru luni şi jumătate de dezbateri energice, false speranţe, lovituri de teatru şi un război al nervilor, necurmat, care i-a exasperat pe germani, în dorinţa de a avea un guvern stabil, social-democraţii urmau să voteze – la vedere – „da” sau „nu”, pentru negocierile cu uniunea CDU-CSU în vederea formării unui guvern „GroKo”, de „mare coaliţie” (Grosse Koalition). Prin scorul obţinut la alegerile legislative din 24 septembrie 2017, atât SPD cât şi CDU-CSU sunt doar umbrele proprii a ceea ce erau. Congresul s-a deschis la ora 11 şi era prevăzut a se încheia după ora 16. Mult aşteptat a fost, desigur, discursul lui Martin Schulz, care în seara zile de 24 septembrie 2017, după anunţarea rezultatelor alegerilor, cele mai proaste din istorie, proclama intrarea în opoziţie. Profund divizaţi, cum nu au fost niciodată, liderii social-democraţi, de la nivelul landurilor, nu avansau niciun pronostic, exprimând în schimb mari rezerve asupra tratatului de coaliţie prin care CDU-CSU şi SPD s-au pus de acord, culoarea „roşie” a SPD nefiind prea vizibilă. De altfel, Michael Groschek, şeful filialei din Renania de Nord – Westphalia, declara pentru „Die Welt” că „trebuie îmbunătăţite anumite capitole din acordul-cadru”. Numai că renegocierea unui document, prezentat drept rezultat al consensului, a iritat teribil grupul conservator CDU-CSU. Printre doleanţe s-ar afla egalizarea onorariilor în sănătate între pacienţii cu asigurări private, respectiv de stat, precum şi permiterea în cazuri deosebite a reîntregirii familiei pentru refugiaţii care nu au obţinut decât protecţie subsidiară. Însă şi Angela Merkel sublinia că acordul nu este renegociabil şi „putem, cel mult, să analizăm câteva aspecte”. Cancelarul german a urmărit dezbaterile la televizor, după ce cu o zi înainte, sâmbătă, la Sofia, îl asigurase pe premierul bulgar, Boris Borisov, că va forma un guvern, cât mai repede cu putinţă, precizând că „balonul se află în câmpul SPD” şi că „lumea nu ne aşteaptă”. Sugerând astfel delegaţiilor social-democrate şi nevoia de responsabilitate, într-un asemenea moment delicat pentru ţară. Aşteptat cu viu interes a fost discursul liderului mişcării de tineret social-democrat, Kevin Kuhnert (28 de ani), care contează pe 70.000 de membri, acesta pronunţându-se contra reeditării marii coaliţii, refuzând orice fel de colaborare guvernamentală la toate nivelele cu conservatorii. Cu aplomb, tânărul militant a făcut frondă la conducerea partidului cu Martin Schulz în frunte, dar şi la preşedintele Republicii, social-democratul Frans Walter Steinmeier, care ceruse responsabilitate. Pentru moment, sondajele îi dau dreptate: SPD, potrivit unei anchete de opinie, publicată de „Bild”, a ajuns la 18,5%. Kevin Kuhnert recomanda conservatorilor o guvernare minoritară, cu negociere de circumstanţă în Bundestag, la fiecare reformă preconizată, opţiune respinsă până acum categoric de Angela Merkel. Argumentul său: alegătorii au votat contra marii coaliţii în septembrie anul trecut, şi tot ceea ce se întâmplă nu este decât o sinucidere politică a SPD. De altfel, Tageszeitung „TAZ”, un cotidian de stânga, scria că SPD se află într-o situaţie cvasi-încurcată, de nerezolvat. Continuând guvernarea cu Angela Merkel, căderea liberă în sondaje se va accentua, refuzând şi provocând noi alegeri nu va câştiga nimic, profitul fiind în contul Alternativei pentru Germania (AfD), formaţiune de extremă dreapta. După cinci ore de dezbateri, cu 362 de voturi „pentru” din 642, delegaţii partidului reuniţi la Bonn au aprobat deschiderea negocierilor formale cu conservatorii. Astăzi, 22 ianuarie a.c., cu ocazia celei dea 55-a aniversări a Tratatului de la Elysee, semnat de cancelarul Konrad Adenauer şi Charles de Gaulle, pentru reconcilierea dintre Franţa şi Germania, Angela Merkel şi Emmanuel Macron vor publica o declaraţie comună. Şi tot astăzi Adunarea Naţională şi Bundestagul vor vota o rezoluţie comună în acelaşi sens, cei doi lideri europeni urmând a se reîntâlni miercuri 24 ianuarie, la Davos, în Elveţia, la Forumul Economic Mondial.