Handbal (m) – CM: Spania trece în sferturi cu mari emoţii! Se cunosc alte trei echipe calificate

0
372

Deşi înregistrase un parcurs perfect în Grupa B, vicecampiona europeană Spania a acces cu mari emoţii în sferturile de finală ale Mondialului francez, câştigând la limită, scor 28-27 (16-18), sâmbătă seară, la Montpellier, în compania Braziliei, echipă ce terminase pe locul patru Grupa A şi care fusese realmente zdrobită de Franţa (16-31) şi de Norvegia (26-39). Joan Cannelas şi Alex Dujshebaev au fost principalii realizatori ai ibericilor, fiecare trecându-şi în cont câte 5 reuşite.

În alte meciuri ale optimilor, Norvegia s-a distrat cu Macedonia, 34-24, campioana Franţa a învins cu 31-25 pe Islanda, iar Slovenia a dispus cu 32-26 de Rusia. De menţionat că Les Bleus au avoluat pe arena de fotbal din Lille, în faţa a peste 28.000 de spectatori.

Duminică se joacă şi restul optimilor, programul fiind următorul: Ungaria – Danemarca, Belarus – Suedia, Germania – Qatar, Croaţia – Egipt.