Protestele au continuat la Chişinău: Mii de persoane s-au adunat, ieri, în faţa Parlamentului

0
319

Mii de persoane s-au adunat ieri în faţa Parlamentului moldovean, pentru a protesta faţă de învestirea Guvernului condus de democratul Pavel Filip, sediul Legislativului fiind păzit de mii de angajaţi ai Ministerului de Interne, care au format un cordon de securitate. Liderii Platformei DA cer alegeri anticipate pentru că acestea, în opinia lor, sunt unica soluţie de depăşire a crizei. Protestatarii s-au adunat mai întâi în Piaţa Marii Adunării Naţionale, de unde s-au îndreptat spre Parlament pentru a continua protestele împotriva învestirii Guvernului Filip. În faţa legislativului sunt deja sute de manifestanţi, susţinători ai Partidului Politic Partidul Nostru şi ai Partidului Socialiştilor. Unul dintre liderii platformei DA, Vasile Năstase, a declarat că oamenii vor continua să protesteze, în mod paşnic, dar ferm. Potrivit lui, poporul Republicii Moldova intră în ultima fază de scoatere a statului din captivitate. Vasile Năstase a îndemnat toate partidele extraparlamentare, societatea civilă şi toţi cei care îşi doresc alegeri anticipate, să se alăture protestelor. “Ieri, la Chişinău nu a fost instaurat un guvern proeuropean. Ieri, la Chişinău a fost instaurată o huntă criminală”, a declarat Vasile Năstase. Tot ieri dimineaţă, în faţa Parlamentului, s-au adunat simpatizanţii PSRM şi PPPN. Aceştia au adus cu ei coroane funerare, afirmând că le-au adus, pentru că “astăzi urmează să moară regimul oligarhic”. Liderul formaţiunii, Renato Usatîi, a îndemnat oamenii să protesteze paşnic, menţionând că violenţele nu vor ajuta la nimic. “Oamenii trebuie să vină din toate localităţile. La fel, toţi chişinăuienii trebuie să iasă în stradă astfel încât guvernanţii să nu poată ieşi până la magazin după pâine”, a declarat Renato Usatîi. Chiril Moţpan, secretarul Consiliului Marii Adunări Naţionale, a declarat, ieri dimineaţă, că reprezentaţii protestatarilor au fost invitaţi la discuţii la Ministerul Afacerilor Interne. El a adăugat că oamenii au fost chemaţi să se adune la ora 10.00 în Piaţa Marii Adunării Naţionale, pentru a continua să protesteze. La rândul său, contactată de IPN, şefa serviciului de presă al Partidului Socialiştilor, Carmena Lupei, a menţionat că grupul socialiştilor, alături de susţinătorii săi, va continua şi joi acţiunile de protest din faţa Parlamentului, începând cu ora 10.00. Miercuri, o mulţime de protestatari s-a adunat în faţa clădirii Legislativului manifestând împotriva învestirii Guvernului condus de Pavel Filip. După învestire, aceştia au înconjurat Parlamentul pentru a nu le permite deputaţilor să părăsească sediul şi pentru a impune anularea votului. Protestatarii au forţat o uşă laterală a Parlamentului şi au pătruns în clădire, însă ulterior au fost scoşi afară de forţele de ordine. Cel puţin zece persoane, printre care şi patru poliţişti, au avut de suferit în urma altercaţiilor şi îmbrâncelilor. Printre cei agresaţi a fost şi deputatul liberal Mihai Ghimpu. Protestul de la Parlament, organizat de Partidul Socialiştilor, Partidul Politic Partidul Nostru şi de Platforma Civică “Demnitate şi Adevăr”, a durat până noaptea târziu.