Campionatul Mondial de handbal (M): “Experţii”încă mai speră!

0
307

La doua zile după înfrângerea în faţa Poloniei, gazda competiţiei, Franţa – campioană mondială şi olimpică  en-titre – s-a revaşat în faţa Belarusului (34-23) cu Nikola Karabatici (9 goluri) în bună-dispoziţie. Diferenţa de valoare a fost vizibilă, de la un capăt la altul al partidei. Astfel, belaruşii au aşteptat 6 minute şi 42 de secunde până au marcat primul gol, evoluţia lor plată perminţându-i selecţionerului francez Claude Onesta, când diferenţa era de 15 goluri avans (25-5), să îi odihnească pe Nikola Karabatici, Luc Abalo, Cedric Sorhaindo, Michel Guigou, încât ritmul s-a slăbit, marcându-se doar 5 goluri în 15 minute. Între minutele 14 şi 27 Belarusnu a înscris niciun gol, în timp ce francezii au marcat de 8 ori, trecând de la 10-4 la 18-4. Umătorul meci al Franţei este sâmbătă (mâine) ora 19.15, în compania Croaţiei, învingătoare aseară în faţa Macedoniei (34-24). Şi Croaţiaa venit cu o înfrângere din grupă în faţa Norvegiei, care l-a rândul ei a pierdut la islandezi, aceştia fiind trimişi acasă, plasându-se pe ultimul loc al grupei. Tot sâmbătă, Polonia, fără înfrângere, întâlneşte Norvegia, ora 20.30, la Cracovia. Astă-seară în grupa a II-a, la Wroclaw, sunt programate meciurile Germania-Ungaria ora 19.15 şi Suedia-Rusia ora 21.30.