Valea Stanciului se modernizează

0
634

Valea Stanciului este una dintre cele mai mari comune ale Doljului. La o populație de peste 5.000 de locuitori, și problemele, dar mai ales trebuințele localnicilor sunt multe și dintre cele mai diverse. Ovidiu Gîngioveanu este un primar tânăr, aflat la primul mandat, care și-a pus în plan să le demonstreze sătenilor săi că nimic nu este imposibil și că se pot face multe lucruri dacă există voință și interes. Confortul și siguranța oamenilor sunt pe primul plan, și așa se urmărește ca toate casele să poată fi racordate la rețeaua de apă și, în viitor, la cea de canalizare. Pentru liniștea localnicilor, Primăria are o colaborare foarte bună cu Poliția și, în plus, a montat o rețea de supraveghere video pe străzi.

Anul trecut, Primăria Valea Stanciului a reușit finalizarea proiectului de alimentare cu apă, în procent de 95%, cu ajutorul fondurilor guvernamentale. Ultimul tronson a fost cel din satele Horezu-Poenari și Grecești. Totodată au fost forate două puțuri noi, unul în parcul comunei, iar celălalt în curtea școlii din Valea Stanciului, pentru a asigura cantitatea necesară de apă. ”Rețeaua este funcțională, dar mai avem să facem probele la apă și analizele și să instalăm stația de clorinare care este achiziționată deja. Sperăm ca anul acesta să o dăm în funcțiune”, a spus primarul Ovidiu Gîngioveanu. Canalizarea în întreaga comună se va realiza prin intermediul Masterplanului de Apă și Canal de la nivelul județului Dolj.

15 străzi cu probleme au fost pietruite

Tot anul trecut s-au pietruit 15 kilometri de drumuri comunale. Este vorba de 1,2 miliarde de lei, bani care au fost alocați de la bugetul local și care au ajuns pe străzile cu probleme ale localității, printre care strada „Duduleni”, „Câmpului”, „Constantin Mihail”, „Constantin Bălan” și „Gogu Zamfirache”. Întreaga comună are o rețea de 54 de kilometri de drumuri și se dorește ca să fie asfaltate 19 străzi pe o lungime de 11 kilometri. Valoarea acestei lucrări ar ajunge la suma de 88 miliarde de lei vechi și se intenționează ca toți banii să fie atrași de la bugetul de stat, primăria având un proiect depus la Ministerul Dezvoltării.

Ovidiu Gîngioveanu

Camerele video vor fi puse în funcțiune

O altă grijă a primarului a fost să asigure un grad de siguranță mai mare în comună. De anul trecut, cu fonduri de la bugetul local, s-a început modernizarea postului de Poliției, în localitate acționând șase polițiști. Tot anul trecut, Primăria Valea Stanciului a achiziționat un sistem de supraveghere video, format din 18 camere wireless care au fost deja montate în puncte strategice și urmează să fie puse în funcțiune de anul acesta. „Sistemul va fi gestionat atât de noi, cei de la Primărie, cât și cei de la Poliție. Camerele au fost plasate în așa fel încât să nu se mai pătrundă în curțile oamenilor prin locuri care nu pot fi păzite”, a menționat primarul Ovidiu Gîngioveanu. Anul trecut, iluminatul public a fost reparat, urmând ca și în următoarele luni să se continue cu montarea de becuri economice pentru a asigura pe timpul nopții siguranța cetățenilor din comună.

Se pictează biserica din satul Valea Stanciului

În comuna Valea Stanciului se găsesc cinci biserici, câte una în fiecare sat. Pentru că aproape toate au fost construite în secolul 19, pictura s-a degradat odată cu zidăria, ceea ce l-a determinat pe primar să inițieze un proiect de reabilitare treptată a acestora. Lucrările cele mai ample se află în plină desfășurare la biserica din satul Valea Stanciului. Aici s-au făcut reparații capitale, s-a intervenit la acoperiș și tencuială. Pictura este refăcută în totalitate, fiind înlocuită cu pictură în frescă. ”Se face o nouă pictură, bineînțeles respectând stilul anului 1850, atunci când a fost ridicat lăcașul de cult. Este un pictor de biserici care realizează aceste fresce și sperăm ca anul acesta să fie gata”, a mai spus primarul. Biserica din satul Bîrza va fi refăcută cu bani de la bugetul de stat, iar ultima care va intra în reabilitare va fi cea din satul Țugurești. Și fostul muzeu al comunei, o clădire construită în stil grecesc, cu coloane, va fi renovat și transformat în bibliotecă a localității.

Primarul vrea mai mulți medici specialiști

Una dintre cele mai mari dorințe a primarului este să modernizeze centrul medical din comună. Aici își au cabinetele medicale trei doctori de familie și un medic stomatolog, dar intenția lui Ovidiu Gîngioveanu este ca toată clădirea să fie reabilitată și, în plus, aici să vină măcar o dată pe săptămână medici specialiști cardiologi, ORL-iști, oftalmologi. Tot aici va fi și un punct de recoltare a analizelor astfel încât oamenii să nu mai fie nevoiți să se deplaseze la Segarcea sau la Craiova. „Acest centru medical vrem să îl legăm de un cămin de bătrâni pe care dorim să îl amenajăm în fosta școală de la Grecești. Copiii au fost mutați la Horezu-Poenari și mai funcționează acolo doar o grupă cu 12 preșcolari care și ei vor fi mutați”, a precizat primarul. Locația se află la o distanță de 3 kilometri de centru medical și ar ajuta foarte mult bătrânii din localitate care au rămas fără sprijin.

Mica Unire va fi sărbătorită vineri

Mâine, pe 23 ianuarie, în comună va fi sărbătoare mare, Unirea Principatelor Române urmând să fie celebrată, cu o zi înainte, printr-o horă în fața Primăriei. Vor participa elevi de la toate școlile din comună. De altfel, Valea Stanciului are o rețea școlară complexă. În toate școlile învață 691 de elevi și există și o școală profesională, cu clasele a-IX-a, a X-a și a XI-a. Elevii care urmează cursurile școlii profesionale au calificarea de mecanici agricoli, iar în clasa a XI-a obțin și permisul de conducere de categoria B. „Elevii sunt de nivel mediu. Dintr-o clasă de 30 de elevi, sunt obligatoriu 5-6 vârfuri care învață foarte bine. Deosebit de important este că nu prea absentează de la ore și își dau interesul pentru a participa la cursuri”, ne-a spus Nadia Mazilu, directorul adjunct al școlii din Valea Stanciului. La examenul de Evaluare Națională, din vara trecută, elevul Robert Stoican a obținut nota 10 la matematică, o performanță notabilă pentru orice școală. Un alt elev merituos este Ștefania Olteanu care a reușit să fie admisă la Colegiul Național „Ștefan Velovan” din Craiova.

RADU ILICEANU şi LAURA MOȚÎRLICHE