Întâlnire cu „Nea’ Mărin miliardar” la Biblioteca Judeţeană

0
457

După ce îşi câştigase o mare popularitate în urma interpretării rolurilor principale din filmele „Dacii” (1967) şi „Mihai Viteazul” (1970) şi a rolurilor dramatice din „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1972) şi „Osânda” (1976), actorul Amza Pellea a dorit să interpreteze un rol comic al unui personaj inspirat de oamenii din localitatea sa natală, Băileşti. A jucat rolul ţăranului oltean Nea Mărin mai întâi în câteva emisiuni de televiziune, iar ca urmare a succesului acestora s-a gândit la un lungmetraj. Scriitorii Vintilă Corbul şi Eugen Burada au scris scenariul, împreună cu Amza Pellea, actorul i-a propus lui Sergiu Nicolaescu să regizeze filmul, iar acesta a acceptat. Filmările au fost realizate în hotelul „Intercontinental” din Bucureşti şi pe litoralul Mării Negre şi aşa a apărut, în 1978, „Nea’ Mărin miliardar”. Alături de Amza Pellea – de la a cărui naştere se vor împlini, pe 7 aprilie a.c., 82 de ani –, comedia îi are în distribuţie pe Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Stela Popescu, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Colea Răutu ş.a. Filmul poate fi văzut astăzi, începând cu ora 17.00, la Secţia audio-video a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”, fiind ales la sugestia publicului. Intrarea este liberă pentru toţi utilizatorii bibliotecii.