Comisia aprobă modificarea schemei de ajutor prin care România sprijină cogenerarea de înaltă eficiență

0
465

În conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, Comisia Europeană a aprobat modificarea unei scheme române de ajutor care are drept obiectiv sprijinirea cogenerării de înaltă eficiență.

Schema inițială a fost aprobată de Comisie în 2009 și modificată ulterior, în 2016.

În cadrul schemei existente, centralele noi de producere combinată a energiei electrice și a energiei termice de înaltă eficiență (combined heat and power – CHP) ar putea beneficia, pe o perioadă de până la 11 ani, de un ajutor acordat sub forma unui bonus în plus față de prețul pieței energiei electrice. Datele furnizate de autoritățile române evidențiază faptul că durata sprijinului a fost insuficientă pentru a asigura viabilitatea pe termen lung a acestor centrale.

Pentru a permite centralelor CHP să-și continue activitățile de producție și de aprovizionare a cetățenilor cu energie termică și apă caldă, România a notificat Comisiei următoarele modificări aduse schemei existente: (i) o prelungire a perioadei de sprijin de la 11 ani la cel mult 21 de ani (până în 2033, cel târziu) și (ii) o creștere a bugetului schemei, de la aproximativ 2,2 miliarde EUR (aproximativ 10 735 de miliarde RON) la aproximativ 4,4 miliarde EUR (21 883 de miliarde RON) pentru a acoperi perioada suplimentară în care o centrală poate beneficia de sprijin. Comisia a evaluat măsura pe baza normelor UE privind ajutoarele de stat, în special a Orientărilor Comisiei din 2014 privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului și energie.

Comisia a constatat că modificarea schemei este necesară și adecvată în raport cu obiectivele stimulării producției de cogenerare de înaltă eficiență, reducerii emisiilor și realizării de economii de energie. S-a constatat, de asemenea, că ajutorul este proporțional, deoarece schema include garanții adecvate pentru a se evita supracompensarea și prevede un mecanism de ajustare a prețurilor care va fi aplicat în conformitate cu metodologia stabilită de  Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

sursa : https://romania.representation.ec.europa.eu/news/ajutoare-de-stat-comisia-aproba-modificarea-schemei-de-ajutor-prin-care-romania-sprijina-cogenerarea-2021-12-20_ro