Start-Up Nation 2018: Procedura a fost publicată în Monitorul Oficial

0
721

Procedura de implementare a ediţiei 2018 a Programului Start-Up Nation a fost publicată joi în Monitorul Oficial, ultimul pas important înainte de deschiderea aplicaţiei, programată pe 27 decembrie, la ora 10.00, informează Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.

Documentul prevede că, pentru plăţile efectuate în valută, conversia se face la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României, valabil pentru ziua publicării Ordinului de aprobare a schemei de ajutor de minimis în Monitorul Oficial al României. Pentru ziua de joi, 20 decembrie, cursul euro/leu comunicat de BNR a fost 4,6598.

Schema de minimis are ca obiective principale stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii şi îmbunătăţirea performanţelor economice ale acestora, cu prioritate în zonele geografice mai puţin dezvoltate economic, în care densitatea IMM-urilor este redusă comparativ cu media europeană, crearea de noi locuri de muncă şi inserţia pe piaţa muncii a persoanelor defavorizate, şomerilor şi absolvenţilor.