Spectacol în Polivalentă, dar cu tribunele goale

0
415

Universitatea Craiova a câştigat turneul de old-boys „Cupa Campionilor României”

Un spectacol pe măsura celui demonstrat de cele opt echipe de old-boys invitate la Cupa Campionilor României merita o Polivalentă arhiplină în Bănie, nu doar 200 de spectatori. Cele mai importante branduri din fotbalul românesc au jucat practic în anonimat. Pe cât de inspirată a fost ideea competiţiei de „veterani”, pe atât de prost a fost promovată. Nici măcar o conferinţă de presă n-au putut să pună la cale cei care s-au ocupat de acest turneu, cu atât mai puţin să anunţe pe alte căi prezenţa la Craiova a unor echipe şi a unor fotbalişti de legendă. Au participat: Universitatea Craiova, nu CSU sau FCU, Steaua Bucureşti, nu CSA sau FCSB, Dinamo Bucureşti, nu FCD sau CSD, FC Argeş, nu SCM sau „1953”, Poli Timişoara, nu ACS, ASU sau AEK Bragadiru, Rapid Bucureşti, nu AFC, Academia Rapid, Mişcarea Feroviară şi altele care au mai apărut. Au mai participat şi Jiul Petroşani şi Naţionala Artiştilor. Într-un fotbal românesc bântuit de „clone”, „echipe de familie”, „echipe ale suporterilor”, „echipe ale primăriei” sau echipe comunale, în Polivalenta craioveană s-au reunit echipe a căror identitate nu poate fi contestată de nimeni.

Turneul a început cu „şocul” Steaua – Dinamo, iar Giani Kiriţă a marcat golul decisiv pentru victoria „câinilor”. Steaua UEFAntastică a părut cea mai închegată, cea mai bună echipă. Au reuşit faze spectaculoase, combinaţii de efect, dar, surprinzător, a pierdut atât cu Dinamo, în grupă, cât şi contra Craiovei, în semifinale. Semifinaliştii Cupei UEFA 2006 au constituit şi cea mai tânără echipă a competiţiei, cu cei mai supli componenţi, mulţi dintre cei prezenţi opinând că Rădoi, Boştină şi compania ar fi şi acum în play-off, dar s-ar juca meciuri de 45 de minute în Liga 1.

Pe de altă parte, Dinamo a fost echipa cu cel mai redus efectiv. Au absentat Bratu, Ciubotariu sau Selymeş, iar pentru a participa „câinii” au mai „transferat” jucători de la alte echipe, dar care aveau şi trecut alb-roşu, precum Cristi Puşcaş de la Jiul sau piteşteanul Marius Priseceanu, cel care a devenit şi golgheterul turneului, cu 5 goluri.

N-au lipsit tachinările, glumele după execuţiile mai puţin reuşite sau pe seama surplusului de kilograme al unora, totul într-o atmosferă destinsă, dar în acelaşi timp nimeni nu a cedat un centimetru de teren, orgoliul fiind mai presus de orice miză, chiar dacă învingătorii au primit cadou un sejur în Germania, care va conţine şi un meci demonstrativ cu o formaţie similară.

Ştiinţa a mai adus încă un titlu, după 26 de ani

Craiova s-a încălzit mai greu. Fără componenţii Craiovei Maxima, care aveau cel puţin două decenii în plus faţă de, spre exemplu, UEFAntasticii Stelei, Ştiinţa s-a format pe scheletul echipei care aducea eventul în Bănie în 1991. Tot cu Sorin Cârţu pe bancă, ultima generaţie de campioni a Craiovei a mai adus încă un titlu, după 26 de ani.

Chiar dacă acum este vorba de un turneu demonstrativ şi de un trofeu simbolic, s-a relevat încă o dată că spiritul oltenesc a fost principala calitate a echipei care a realizat Revoluţia mai întâi în fotbal, învingând toate echipe sistemului. Jucători născuţi în Craiova, care au luptat pentru culorile alb-albastre, nici măcar la un turneu de veterani n-au plecat capul în faţa rivalelor Steaua şi Dinamo. Badea, Cristescu, Papură, Fane Stoica, dar şi Marius Sava, singurul jucător care a refuzat să se alăture cohortei de olteni mutată de Gigi Neţoiu din Bănie în Ştefan cel Mare, în 2000.

„Nu regret că nu am plecat atunci la Dinamo, regret alte lucruri pe care nu le-am făcut pentru a avea o carieră pe măsura potenţialului pe care l-am avut”, spune „Savarină”, care vrea să se apuce de antrenorat.

Şi dacă Alex Mitriţă a ratat un penalty în ultimul minut la Mediaş, unchiul său, Dorin, fost jucător la Heerenveen, a transformat două lovituri de departajare decisive, în semifinala cu Steaua şi în finala cu Dinamo. „Unele echipe joacă periodic la sală împreună, noi abia acum ne-am adunat” a explicat Pavel Badea începutul mai greoi al juveţilor, cu două egaluri.

Şi cum majoritatea componenţilor i-au fost elevi lui Sorin Cârţu de-a lungul timpului, Universitatea n-a primit gol în primele patru meciuri, marcând unul singur, prin Silvian Cristescu, însă suficient pentru a trece de grupe. Meciurile din grupe s-au desfăşurat într-o singură repriză de 12 minute, în timp ce semifinalele şi finalele în două reprize de 8 minute.

Semifinală cu scântei între Craiova şi Steaua

Determinarea oltenilor în semifinală a fost însă incredibilă, deşi media de vârstă era mult mai mare decât a lui Rădoi şi compania. Ambiţia alb-albaştrilor de a nu pierde în faţa marilor rivale a fost teribilă şi au ieşit scântei. Dică a izbucnit şi a degajat o minge în tribune, fiind huiduit de public, fanii recomandându-i să-l cheme pe Gigi Becali pentru a-i da indicaţii. Spectatorii au scandat inclusiv numele lui Maccarone, italianul care le-a dat steliştilor lovitura de graţie, la Middlesborough. Şi mai vehement a fost apoi Silvian Cristescu la adresa arbitrului Edi Constantinescu şi fost eliminat. S-a terminat 0-0, iar la loviturile de la 7 metri a ratat doar Boştină (bară), transformând: Şoavă, Naicu şi Mitriţă, respectiv Rădoi. Chiar dacă steliştii l-au înlocuit pe Martin Tudor cu un portar aflat în activitate, Cezar Lungu, titular la Dunărea Călăraşi, craiovenii au executat impecabil.

Cealaltă semifinală a fost decisă tot la lovituri de departajare, Giani Kiriţă transformând penalty-ul decisiv cu o „panenka”, atunci când toată lumea, inclusiv portarul naţionalei artiştilor, se aştepta ca să „rupă poarta”.

În finala mică, Steaua s-a distrat cu artiştii, tot doi olteni fiind cei mai buni de pe teren Mirel Rădoi şi Gabi Boştină, care au avut nişte execuţii formidabile, deşi nici „lateralii” Ogăraru şi Petre Marin nu s-au lăsat mai prejos.

Finala mare a respectat tradiţia derby-urilor dintre Ştiinţa şi Dinamo. Fără Giani Kiriţă, care „s-a retras” după penalty-ul transformat în semifinală, alb-roşii au deschis scorul prin Cristi Puşcaş. După pauză, oltenii au revenit prin Mitriţă şi Vrăjitoarea, dar tot Puşcaş a egalat şi trofeul s-a decis tot de la 7 metri. Deşi Naicu a ratat primul, doi dinamovişti l-au imitat, iar Dorin Mitriţă l-a învins pe Florin Prunea la lovitura decisivă pentru trofeu.

GRUPA A

Dinamo – Steaua 2-1

FC Argeş – Poli Timişoara 2-0

Steaua – FC Argeş 2-0

Dinamo – Poli Timişoara 5-1

Steaua – Poli Timişoara 1-0

Dinamo – FC Argeş 1-2

Clasament: 1. Dinamo 6 p (8-4), 2. Steaua 6 p (4-2), 3. FC Argeş 6 p (4-3), 4. Poli Timişoara 0 p (1-8)

GRUPA B

Universitatea Craiova – Rapid 0-0

Naţionala Artiştilor – Jiul Petroşani 0-0

Universitatea Craiova – Naţionala Artiştilor 0-0

Jiul Petroşani – Rapid 2-1

Rapid – Naţionala Artiştilor 0-1

Universitatea Craiova – Jiul Petroşani 1-0

Clasament: 1. Universitatea Craiova 5 p (1-0), 2. Naţionala Artiştilor 5 p (1-0), 3. Jiul Petroşani 4 p (2-2), 4. Rapid 1 p (1-3)

Semifinale: Universitatea Craiova – Steaua 3-1, după lovituri de la 7 metri (0-0), Dinamo – Naţionala Artiştilor 3-1, după lovituri de departajare.
Finala mică: Steaua – Naţionala Artiştilor 4-0.

Finala mare: Universitatea Craiova – Dinamo 4-3, după lovituri de la 7 metri (2-2).

Loturile echipelor participante:

Universitatea Craiova: Cătălin Rizan – Florin Şoavă, Emil Săndoi, Corneliu Papură, Silvian Cristescu, Dorin Mitriţă, Robert Vancea, Cătălin Beldeanu, Pavel Badea, Bogdan Vrăjitoarea, Victor Naicu, Marius Sava, Ştefan Stoica.

Steaua: Martin Tudor, Cezar Lungu – Sorin Ghionea, George Ogăraru, Petre Marin, Mirel Rădoi, Gabi Boştină, Adrian Neaga, Daniel Opriţa, Nicolae Dică, Sorin Paraschiv, Vali Badea.

Dinamo: Florin Prunea – Giani Kiriţă, Valentin Năstase, Ionel Dănciulescu, Cristi Puşcaş, Iulian Tameş, Marius Priseceanu.

Rapid: Leontin Toader, Bebe Cioran – Ştefan Nanu, Florin Motroc, Marian Grigore, Adrian Matei, Mugur Bolohan, Vali Bădoi, Constantin Schumacher, Fănel Ţîră, Cristi Dulca, Mihai Iosif, Cezar Zanfir, Adrian Iencsi

FC Argeş: Bogdan Vintilă, Dani Coman – Vasile Popa, Marian Jilăveanu, Nicolae Diţă, Marius Prisăceanu, Cristian Bălaşa, Paul Ciobanu, Constantin Barbu, Ionuţ Stancu, Alin Chiţa, Vasile Bîrdeş.

Poli Timişoara: Petru Ţurcaş, Iosif Rotariu, Marcel Băban, Florin Bătrânu, Mugur Guşatu, Ilie Stoican, Marius Mureşan, Tavi Roşca, Doru Mircea

Jiul: Sorin Ghiţan, Florin Călugăriţa, Mircea Cristescu, Bogdan Vîjîială, Vasile Matincă, Bogdan Năstase, Cristian Albeanu, Florin Răducu, George Şerban

Naţionala Artiştilor: Aurelian Temişan, Ionuţ Andraş, Rareş Varniote, Paul Gheorghe, Adrian Enache, Daniel Chiriţă, Cristian Dumitrache, Cristi Ciobanu, Ionică Moroşanu, Florin Moise, Alex, Kamara.