Şedinţă extraordinară cu tensiuni la Consiliul Local Municipal Craiova

0
5090

Miercuri, 20 noiembrie, a avut loc şedinţa extraordinară a Consiliului Local Municipal (CLM) Craiova, în format online. Aceasta nu a fost lipsită de tensiuni, care au pornit de la rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli ale Craiovei, pe anul 2024. Cea care şi-a exprimat nemulţumirea a fost Emilia Neagu, consilier local municipal din partea USR. Răspunsul l-a primit din partea directorului economic al Primăriei Craiova, Daniela Militaru.

 Şedinţa a fost prezidată de consilierul  Dan Păloiu – PSD, aşa cum s-a stabilit la şedinţa de marţi 19 noiembrie. Emilia Neagu, consilier din partea USR, a avut și probleme serioase când a venit vorba de comunicare voturilor sau de înregistrarea lor în aplicație, ținând cont de faptul că ședința s-a desfășurat online. Totodată, documentația ar fi fost interpretată eronat sau, cel puțin, discuția pe marginea primului punct de pe ordinea de zi a părut să fie una destul de neclară pentru reprezentanta grupului USR. „Observ că ne apropiem de finalul anului și, în ciuda faptului că au fost crescute taxele pe anul 2024, se estimează că vom încasa, din propriile venituri, cu 4% mai puțin față de execuția bugetară de la finalul anului 2023. Asta s-ar traduce, pe scurt, printr-un management defectuos. Un rezultat al acestui management defectuos al orașului este că oamenii părăsesc orașul. De asta de încasează mai puțin la buget. Nu vin investitori noi. Marii investitori ne cam ocolesc și multe afaceri mici se închid. Comparativ cu finalul anului 2023, unde a fost un deficit de 72 de milioane de lei, văd că anul acesta se plănuiesc a lipsi 23,5 milioane de lei. În 2 ani de zile, deficitul de de 100 de milioane de lei. Deci se pierd acești bani. (nr. întrebată dacă a terminat) Nu am terminat, că nu a trecut timpul. Nu au trecut. Dacă mă tot întrerupeți nu o să putem termina astăzi. În ritmul acesta, orașul o să ajungă la faliment. Noi, grupul USR, ne abținem la acest punct”, a precizat  Emilia Neagu.

Răspunsul a venit din partea directorului economic al Primăriei Craiova

În lipsa primarului Lia Olguţa Vasilescu, cea care a dat răspunsul a fost Daniela Militaru, directorul economic al Primăriei Craiova : „Nu știu ce material ați studiat dumneavoastră. Propunerea noastră de azi estre de rectificare pozitivă. Pe lângă banii pe care i-am primit de la Guvern, cu destinați specială, pentru unitățile de învățământ, avem venituri realizate peste ceea ce am prevăzut a realiza, anul acesta, de 8.860.000. Este vorba despre impozite și taxe locale, colectate peste prevederea anuală. Avem o încasare peste prevedere la cotele defalcate din impozitul pe venit. Avem 5.000.845. Doamna Neagu, cred că dumneavoastră faceți o confuzie. Bugetele locale nu pot fi aprobate cu deficit. Ele trebuie să se regăsească într-un echilibru bugetar. Veniturile trebuie să fie egale cu cheltuielile. Există o singură excepție. În momentul în care, anul trecut, am rămas cu sume neconsumate, acele sume rămân într-un cont și vor fi utilizate în anul următor, la parte de cheltuială. Acei bani noi îi avem. Nu este o cheltuială pe care noi o facem împrumutându-ne”. Mai nou, în Consiliul Local Craiova se ține cont de următoarea regulă: fiecare consilier are dreptul la două minute de comentarii sau observații, când vine vorba de un proiect, urmând să primească și explicații din partea executivului. Dealtfel, Dan Păloiu i-a atras atenţia consilierului USR că a depăşit acest termen.  În mandatul trecut al consilierilor, rar s-a ținut cont de o astfel de regulă.