Război în Ucraina: Importanţa oblastului Kursk

0
360

Decizia preşedintelui Joe Biden, de a permite în sfârşit Ucrainei să folosească ATACMS împotriva forţelor ruseşti şi nord-coreene, vine înaintea instalării la Casa Albă, pe 20 ianuarie, a lui Donald Trump. Care este de aşteptat, conform declaraţiilor făcute, să aducă o schimbare în politica SUA faţă de război, concentrată pe încercările de a determina Kievul şi Moscova să negocieze. Părţile vor căuta să abordeze discuţiile din poziţii favorabile, teritoriul oblastului Kursk fiind potrivit Kyiv Independent unul dintre cele mai valoroase din acest punct de vedere. De aceea menţinerea sub ocupaţie a oblastului menţionat este o prioritate mai mare decât capul de pod Kurakhiv, regiunile Doneţk şi Lugansk. Teritoriul Kursk a crescut ca voaloare politică şi ar fi o monedă de negociere.