A intrat în plin într-o ambulanță

0
334

Eveniment rutier pe DN 65 F, pe Centura de Nord a Craiovei. Un bucureștean de 48 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe o alee de acces către o societate comercială din proximitatea DN 65 F, la pătrunderea pe Centura de Nord a Craiovei, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Dolj, la volanul căreia se afla un bărbat de 48 de ani, din municipiul Calafat.

Pacientul din ambulanță, în vârstă de 79 de ani, din localitatea Negoi, a necesitat îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.