Începe a doua ediție a Festivalului Filmului Palestinian în România

0
456
 

A doua ediție a Festivalului Filmului Palestinian (FFP) începe joi la Cinema Muzeul Țăranului din București cu proiecția în premieră în România a puternicei drame „Mafak” („Şurubelniţa”, 2018), în prezenţa tinerei actriţe Mariam Basha. Timp de patru zile, spectatorii vor putea să vadă 11 filme (șapte lungmetraje și patru scurtmetraje), de ficțiune, documentar sau animație, și să stea de vorbă cu invitații speciali, printre care și Lina Bokhary, șefa Departamentului de Cinema din cadrul Ministerului Culturii din Palestina.

Prezentat anul trecut la Festivalul de la Veneţia, „Mafak” este debutul regizorului Bassam Jarbawi şi tratează problemele fizice şi emoţionale ale unui palestinian întors acasă după ce a stat 15 ani într-o închisoare israeliană.

 Câştigător al unei menţiuni speciale în competiţia Festivalului de la Cannes din acest an, „It Must Be Heaven” (2019), noua comedie a celui mai cunoscut regizor palestinian al momentului, Elia Suleiman, redă călătoria cineastului prin diferite oraşe ale lumii, unde descoperă paralele neaşteptate cu Palestina sa natală. Filmul este propunerea Palestinei la Premiile Oscar şi va fi proiectat duminică, la gala de închidere a FFP.

Realităţile din Fâşia Gaza şi problemele locuitorilor săi sunt discutate în trei documentare de succes în mari festivaluri, grupate într-un Focus Gaza.

Realizat de italianul Stefano Savona şi premiat la Cannes anul trecut, „Samouni Road” („Drumul Samouni”, 2018) este un impresionant documentar animat care urmăreşte o familie extinsă de la periferia oraşului Gaza înainte, în timpul şi după cel mai recent război din regiune, război ce le-a schimbat viaţa pentru totdeauna.

„Gaza” (2019), de Garry Keane şi Andrew McConnell, este o coproducţie irlandezo-palestiniană prezentată la Festivalul de la Sundance şi propusă să reprezinte Irlanda la Premiile Oscar. Proiectat în premieră în România la FFP, documentarul este portretul unui loc unic şi al unei populaţii care încearcă să ducă o viaţă plină de sens, pe fundalul efectelor devastatoare ale unui conflict peren.

În „The Apollo of Gaza” („Apolo din Gaza”, 2018), cineastul elveţian Nicolas Wadimoff încearcă să descifreze misterul din jurul unei statui a lui Apolo vechi de 2.000 de ani, găsită în 2013 în apropiere de Gaza, însă dispărută apoi din senin. Filmul a făcut parte anul trecut din selecţia CPH:DOX, cunoscutul festival de documentare de la Copenhaga.

Programul include, de asemenea, o emoţionantă animaţie de lungmetraj, „Wardi” („Turnul”, 2018), realizată de norvegianul Mats Grorud şi selectată la Annecy. Filmul are în centru o fată care trăieşte într-o tabără de refugiaţi palestinieni şi care descoperă istoria familiei sale prin poveştile a trei generaţii de refugiaţi. Proiecția va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri prin Skype cu regizorul Mats Grorud.

Parte din selecţie este și drama „Dégradé”, de Arab Nasser și Tarzan Nasser, prezentă în 2015 la festivalurile de la Cannes şi Toronto. În Gaza, două coafeze şi zece cliente de vârste şi din medii diferite îşi petrec o zi închise într-un salon de frumuseţe, în timp ce poliţia Hamas se luptă cu o bandă de infractori pe stradă.

În premieră, Festivalul Filmului Palestinian propune şi o selecţie de patru scurtmetraje apreciate, proiectate înaintea unora dintre lungmetraje. Este vorba de „Ambience” (2019), de Wisam Al Jafari, selectat în acest an în secţiunea Cinéfondation de la Cannes, „Bonboné” (2017), de Rakan Mayasi, prezentat la Berlin şi Toronto, „Selfie Zein” (2019), de Amira Diab, şi animaţia „Ayny” (2016), de Ahmad Saleh.

Ediția de anul acesta include și o serie de evenimente conexe: lansarea ghidului turistic „Palestina și palestinienii. Ghid turistic”, la Victoria Hub, o petrecere cu muzică palestiniană, precum și un prânz cu mâncare tradițională palestiniană, ambele la J’ai Bistrot.

Festivalul Filmului Palestinian (FFP), organizat de Centrul Cultural Palestinian Mahmoud Darwish, în parteneriat cu Ambasada Statului Palestina în România şi Ministerul Culturii din Palestina, îşi propune să ofere publicului din România şansa de a descoperi atât vitalitatea cinematografiei palestiniene, reprezentată de cineaşti răspândiţi în întreaga lume, cât şi realităţile socio-culturale şi istoria palestinienilor prin reprezentarea cinematografică şi prin întâlniri cu cineaşti palestinieni sau de alte naţionalităţi.

Înfiinţat în 2018, Centrul Cultural Palestinian Mahmoud Darwish (CCPMD) este o organizaţie non-profit, independentă şi neafiliată politic, care promovează valorile culturii palestiniene.