Germania: Frank-Walter Steinmeier începe consultările cu partidele politice

0
387

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, începe astăzi consultările cu partidele politice din Germania cu scopul de a depăşi criza politică apărută după eşecul negocierilor pentru formarea unei noi coaliţii guvernamentale. După o întrevedere avută luni cu cancelarul Angela Merkel, Steinmeier s-a pronunţat în favoarea continuării negocierilor pentru formarea unei coaliţii guvernamentale, în pofida faptului că Merkel a precizat că ar prefera varianta alegerilor anticipate. „Mă aştept ca toate părţile să conştientizeze responsabilităţile pe care le au, iar acest lucru nu înseamnă revenirea la urne”, a precizat Steinmeier, referindu-se la partidul cancelarului Angela Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta), la Partidul Democraţilor Liberi (FDP, centru-dreapta) şi la formaţiunea Alianţa ’90/Partidul Verzilor (B90/G, centru-stânga). Cele trei formaţiuni nu au reuşit să ajungă la un acord privind alcătuirea unei coaliţii guvernamentale. În cursul zilei de astăzi, Steinmeier îi va primi pe reprezentanţii Partidului Verzilor, iar mâine va avea întrevederi cu Partidul Social-Democrat, care a anunţat că nu are intenţia să intre la guvernare. Apoi, preşedintele Germaniei va avea consultări cu liderii FDP. „Ne aflăm în faţa unei situaţii fără precedent în istoria Republicii Federale, cum n-a mai existat în ultimii 70 de ani. Toate partidele politice reprezentate, în urma alegerilor, în Bundestag, sunt chemate să slujească binelui comun al ţării noastre. Cine, prin alegeri, se arată dispus să-şi asume responsabilitate politică, acela nu are voie să se eschiveze atunci când o are la îndemână”, declarase preşedintele Germaniei, adăugând că responsabilitatea nu trebuie pasată pe umerii alegătorilor.