Craiova: În arest pentru furturi din societăţi comerciale

0
289
Aseară, poliţiştii craioveni au introdus în arestul Inspectoratului, pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, patru persoane, cu vârste între 17 şi 42 de ani, bănuite de comiterea mai multor furturi din societăţi comerciale.
Conform IPJ Dolj, în continuarea activităţilor investigative desfăşurate de poliţiştii Secţiei 3 Craiova într-o cauză penală privind furturi din societăţi comerciale, fapte comise în perioada 22-29.10.2017, au fost identificaţi făptuitorii, respectiv Florian C., de 41 de ani, din Comuna Bistreţ, Violeta D., de 42 de ani, Maria M., de 37 de ani şi un minor de 17 ani, toţi din municipiul Craiova.
Ieri dimineaţă, în baza mandatelor emise de magistraţi, poliţiştii craioveni au efectuat trei percheziţii domiciliare, astfel fiind depistată şi condusă pentru audieri Maria M., celelalte persoane sustrăgându-se cercetărilor. Cercetările au fost extinse, iar în afara localităţii Işalniţa, tot în cursul zilei de ieri, a fost prinsă Violeta D. De asemenea, la vederea poliţiştilor, Florian C. a fugit pe câmp, în direcţia D.E. 70, fiind somat în repetate rânduri să se oprească, fără a se conforma însă dispoziţiilor. După efectuarea somaţiilor legale, un agent de poliţie din cadrul Secţiei 3 Poliţie a tras două cartuşe în plan vertical cu armamentul din dotare, suspectul fiind prins. În aceeaşi zi, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova l-au depistat şi pe minorul de 17 ani, acesta fiind, de asemenea, condus la sediul unităţii de poliţie în vederea cercetărilor. Din investigaţiile poliţiştilor craioveni a reieşit faptul că, cei patru suspecţi, au sustras din incinta a trei societăţi comerciale din Craiova, unelte şi componente electrice, o maşină de tuns, dar şi două motoare electrice, în valore de 7.880 lei. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, o parte dintre bunurile sustrase fiind recuperate şi restituite societăţilor păgubite.
În baza probatoriului administrat în cauză de poliţişti, pe numele suspecţilor procurorii au emis ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, aceştia fiind încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Dolj.