Combaterea consumului de droguri – un nou program naţional, cu desfăşurare şi în Dolj

0
396

La nivelul judeţului Dolj, s-a încheiat un acord de parteneriat pentru implementarea Proiectului naţional „FRED GOES NET” 2017-2018, organizator fiind Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Dolj, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj fiind parte din program, alături de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Dolj. Durata proiectului este octombrie 2017 – iunie 2018, iar scopul este realizarea de intervenţii timpurii asupra tinerilor care au fost identificaţi sau depistaţi pentru prima oară în ceea ce înseamnă consumul de droguri în şcoală ori familie.

Grupul-ţintă are părţi componente tinerii care au consumat droguri şi au fost identificaţi, însă nu au devenit dependenţi, beneficiarii direcţi fiind 50 de elevi cu vârsta cuprinsă între 14 – 19 ani. Cei care sunt, în mod indirect, câştigători sunt profesorii diriginţi din instituţiile de învăţământ gimnazial şi liceal, familiile elevilor implicaţi şi comunitatea în ansamblu. „Avem obiective generale şi specifice în cadrul acestui proiect. Din prima categorie, putem vorbi despre dezvoltarea parteneriatelor locale: promovarea cursurilor FRED în instituţiile de învăţământ preuniversitar, prin organizarea unor sesiuni de informare a directorilor/consilierilor şcolari/profesorilor-diriginţi, precum şi a unor lectorate cu părinţi etc. La „specific”, amintim: furnizarea de informaţii detaliate despre tipurile de droguri, efectele şi riscurile lor; încurajarea consumatorilor de droguri de a reflecta asupra propriului comportament de consum etc. Avem şi un calendar bine stabilit, derulat pe diverse perioade: până la sfârşitul acestei luni, sunt organizate, în unităţile de învăţământ preuniversitar, sesiuni de informare şi promovare a cursurilor FRED, cu directorii de şcoli şi consilierii educaţionali, iar la finele anului trebuie să avem şi promovarea proiectului în rândul părinţilor. Pentru 2018 se are în vedere susţinerea a cel puţin cinci cursuri FRED, la nivel local, cu limită 15 iunie. Nu putem decât să mulţumim partenerilor noştri”, a precizat comisar Florin Nicolăiţă, coordonator CPECA Dolj.

Partenerii merg mai departe

Florin Nicolăiţă

Rolul partenerilor din program nu este de înlăturat, iar cu doi dintre reprezentanţii acestora am vorbit şi am cules câteva impresii. „Vom sprijini tot timpul CPECA şi activităţile desfăşurate de reprezentanţii acestora, în ceea ce înseamnă informarea cadrelor didactice şi a părinţilor. De asemenea, elevii care fac parte din grupul-ţintă vor avea informaţii, prin intermediul diriginţilor, iar selectarea copiilor se va face de către diriginţi, cei care îi vor îndruma pe adolescenţi către consilierii şcolari. Vom asigura participarea elevilor la cursurile FRED şi motivarea absenţelor, pe durata derulării acestora, în baza Certificatului de participare, eliberat de CPECA Dolj”, a menţionat prof.  Simona Chiriţă, inspector şcolar pentru activităţi extraşcolare în cadrul ISJ Dolj.

La rândul său, Iulia Ianîcu, profesor consilier şcolar la CJRAE Dolj, a subliniat: „Este binevenit un astfel de proiect, mai ales că sunt implicaţi toţi consilierii şcolari. Vom pune la dispoziţie tot ceea ce ţine de informarea părinţilor şi a elevilor cu privire la derularea proiectului, scopul acestuia şi obţinerea acordului părinţilor, în cazul minorilor, cu sprijinul profesorilor-diriginţi. De asemenea, specialiştii vor fi implicaţi în derularea cursurilor FRED – în instituţiile de învăţământ, unde se vor forma grupuri de tineri, care corespund grupului-ţintă. Planificarea activităţilor proiectului se va realiza după selectarea unităţilor unde se va implementa programul”.