Peste 200 de craioveni au participat la Caravana SMURD „Fii pregătit!”

0
401

pompieriTimp de două zile, peste 200 de persoane au trecut pragul Caravanei SMURD „Fii pregătit!”, care a poposit sâmbătă şi duminică în centrul Craiovei, pe esplanada Teatrului Naţional Marin Sorescu. Vizitatorii, de toate vârstele, au participat la scurte sesiuni de instruire vizând acordarea primului-ajutor în cazul unor situaţii de urgenţă şi au asistat la demonstraţii făcute de cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Oltenia al judeţului Dolj.

La acest sfârşit de săptămână, sâmbătă şi duminică, pe esplanada Teatrului Naţional Marin Sorescu, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj au organizat cursuri şi demonstraţii de acordare a primului-ajutor, la care au participat destui craioveni, în cadrul proiectului Caravan SMURD “Fii pregătit!”. Personalul ISU“Oltenia” Dolj a organizat în aceste două zile cursuri de pregătire a populaţiei pentru acordarea de prim-ajutor în situaţii de urgenţă. Cursurile oferite au inclus prezentarea principalelor dezastre naturale care pot afecta România — cutremure, inundaţii, incendii — şi modul în care populaţia se poate pregăti pentru a le face faţă.

Centrul mobil care a fost amplasat pe esplanadă are o sală de şcolarizare cu o capacitate de 40 de persoane şi este dotat cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor, dispozitive portabile, inclusiv simulatoare, ce permit instruirea eficientă a cursanţilor. Aceasta este cea de-a XXIII-a oprire a Caravanei SMURD “Fiipregătit!” într-un oraş din România. În perioada următoare traseul centrului mobil de instruire cuprinde Râmnicu-Vâlcea (26–27 noiembrie), Bucureşti (1 decembrie), Piteşti (3–4 decembrie), Ploieşti (10–11 decembrie), Giurgiu (17 decembrie) şi Alexandria (18 decembrie). Cei care doresc să participe la cursurile organizate în Caravana “Fii pregătit!” se pot înscrie pe pagina de internet a Fundaţiei pentru SMURD – http://fundatiapentrusmurd.ro/centrul-mobil-de-instruire-smurd/.

Caravana “Fii pregătit!” este un proiect al Fundaţiei pentru SMURD, derulat cu susţinerea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi finanţat cu sprijinul Fundaţiei Vodafone România.

pompieri 1

pompieri 2