Sorin Oprescu, Bogdan Popa şi alte şapte persoane, trimişi în judecată în dosarul de corupţie

0
326

Sorin Oprescu, Bogdan Popa, fost şef al Administraţiei Cimitirelor, şi alte şapte persoane au fost trimişi în judecată, Popa fiind acuzat că ar fi constituit un grup infracţional care a urmărit luarea de mită, din sume provenite din bugetul PMB, pe care, din 2013, l-ar fi condus primarul Capitalei.

Sorin Mircea Oprescu, primar al Capitalei la data faptelor, în prezent suspendat din funcţie, a fost trimis în judecată, în arest la domiciliu, pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Bogdan Cornel Popa, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului şi ulterior al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, la data faptelor, va fi judecat pentru luare de mită (patru infracţiuni), complicitate la luare de mită, dare de mită (două infracţiuni), complicitate la dare de mită, trafic de influenţă (cinci infracţiuni), spălare de bani (patru infracţiuni), abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată (trei infracţiuni) şi constituire a unui grup infracţional organizat. Fostul şef al Administraţiei Cimitirelor din cadrul Primăriei Capitalei este în arest la domiciliu.

Tot în arest la domiciliu este şi Romeo Albu, trimis în judecată pentru complicitate la spălare de bani (două infracţiuni), complicitate la dare de mită şi constituire a unui grup infracţional organizat. Alte patru persoane acuzate în acest dosar au fost trimise în judecată în stare de arest preventiv, respectiv: Cristian Stanca, fostul şofer al lui Sorin Oprescu – pentru complicitate la luare de mită (patru infracţiuni), complicitate la dare de mită, (două infracţiuni) şi constituire a unui grup infracţional organizat; Mircea Octavian Constantinescu, directorul Direcţiei Economice din Primăria Capitalei la data faptelor – pentru luare de mită şi constituire a unui grup infracţional; Florin Şupeală, director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului (CCPBPB) cu atribuţii de director adjunct la data faptelor – pentru luare de mită şi constituire a unui grup infracţional organizat; Claudiu Bengalici, administrator al unei societăţi comerciale – pentru complicitate la spălare de bani (trei infracţiuni) şi constituire a unui grup infracţional organizat.

De asemenea, Ruxandra Mihaela Petroi Avasiloae, director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului la data faptelor, aflată sub control judiciar, va fi judecată pentru luare de mită şi constituire a unui grup infracţional organizat, iar Ion Niţă a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru complicitate la spălare de bani (două infracţiuni) şi constituire a unui grup infracţional organizat. Potrivit rechizitoriului procurorilor, Bogdan Popa, în calitate de director al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, a constituit un grup infracţional organizat la care au aderat ulterior şi ceilalţi inculpaţi, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul Municipiului Bucureşti, grup pe care, de la finalul anului 2013, l-a condus Sorin Oprescu.

Totodată, procurorii au pus sechestru asigurator asupra sumelor de 102.400 de lei şi 9.500 de euro, descoperite cu ocazia percheziţiei, precum şi asupra a trei case deţinute în proprietate sau în coproprietate de către Sorin Oprescu. Dosarul a fost trimis Tribunalului Bucureşti, procurorii DNA propunând menţinerea măsurilor preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.