Până la urmă confruntarea deschisă dintre premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu, legată de prezenţa acestuia din urmă la Consiliul European, unde se discută bugetul UE pentru 2014 – 2020, este doar teoretic una de idei, cu nelipsitele ingrediente de sorginte electorală. Este una de orgoliu. La Bruxelles se anunţă un summit inflamat şi negocierile premergătoare, extrem de complexe, tocmai aşa ceva sugerează. În subsidiar, toată Uniunea Europeană se află în criză şi nimeni nu e mulţumit de cum arată propunerea de buget lansată de Van Rompuy, care, la rândul său, invocă poziţia donatorilor. Cum însuşi preşedintele Traian Băsescu a declarat că a început negocierile prealabile – „lucrăm la crearea de alianţe, de găsire a unor soluţii la nivelul Uniunii” – este firesc ca opţiunile sale în această privinţă să nu coincidă cu cele ale premierului Victor Ponta, fiecare aparţinând la câmpuri politice europene diferite, deşi nu este exclus ca, de data aceasta, estompat să fie tocmai acest criteriu. Confruntarea de care vorbeam are şi subtilităţile ei şi Traian Băsescu, în defensivă, a făcut trimitere la „o serie de probleme suspendate”, care constituie semnale puternice, conform cărora Guvernul, clişeu consacrat, n-ar fi pregătit să respecte statul de drept şi Constituţia. „Singura mea obligaţie e să apăr interesele României în context european şi, dacă e posibil, şi din unghiul a ceea ce vorbim că vrem să construim în Europa: mai multă convergenţă, mai multă integrare”. Pe de altă parte, Traian Băsescu a spus că poate servi mult mai bine interesele ţării decât ar putea s-o facă Victor Ponta, fiindcă „e mai bun decât acesta”. Aprecierea e, evident, subiectivă şi provocatoare. Cel puţin la nivel public, Victor Ponta face un joc ceva mai complicat, fără să clacheze. Atacurile sale în cascadă sunt, de regulă, bine argumentate. Afirmase anterior că în discuţie sunt interesele fundamentale ale României, iar preşedintele are obligaţia fie să obţină „ceea ce este corect pentru România”, fie să-şi utilizeze dreptul de veto. „Să se bată pentru România, nu pentru scaunul lui. Asta trebuie să facă joi”. Ieri a urmat un nou atac al premierului, acesta arătând, în plenul Parlamentului, că scăderea fondurilor alocate României, cuprinsă între 7-8 miliarde euro, cum rezultă din propunerea formulată de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, dar şi noi condiţii, menite a reduce capacitatea de absorbţie a fondurilor europene, este de neacceptat. Mai mult, în opinia premierului, fiecare reprezentant al statelor europene trebuie să aibă sprijinul parlamentului naţional înainte de a merge la Consiliul European. „Nimeni nu se duce la Consiliul European ca să se reprezinte pe sine, şi nici un stat nu acceptă o persoană care nu are alături de sine sprijinul instituţiilor fundamentale ale unui stat democratic”. Cum atât plăţile efectuate în cadrul politicii de coeziune, cât şi fondurile pentru politicile agricole comune (PAC), sunt prevăzute a fi reduse cu 29,5 miliarde euro, respectiv 25,5 miliarde euro, este clar că misiunea lui Traian Băsescu nu este deloc una uşoară, şi, deşi se consideră plin de experienţă şi imbatabil politic, în materie de diplomaţie n-a impresionat, în nici o împrejurare, aruncându-se nu rareori cu capul înainte.
