De la începutul războiului în Ucraina, Emmanuel Macron şi Olaf Scholz nu sunt pe aceeaşi lungime de undă. Chiar dacă agendele lor exprimă convergenţă, cum s-a întâmplat joi 20 octombrie în deschiderea summit-ului european de la Bruxelles, relaţia politică între Paris şi Berlin, cunoscută sub numele de cuplu franco-german „motorul UE” are ceva, ce n-a scăpat atenţiei observatorilor politici. Vremea când Francois Hollande era numit în presa germană „vicecancelar” al Angelei Merkel, a trecut. Franţa are nevoie de credibilitatea Germaniei pe care a reuşit să o convingă în iulie 2020 prin acceptarea programului de relansare Next Generation EU în valoare de 750 miliarde euro. Germania are nevoie de Franţa. Prioritatea sa fiind găsirea de noi surse de energie pentru substituirea gazului rusesc, de care industria germană era dependentă în procent covârşitor înainte de conflict. Un factor al răcelii cuplului franco-german îl reprezintă… viitorul. Astfel Germania, în centrul geo-politic al UE ştie că sănătarea economică depinde de mondializare, de pieţele asiatice. Franţa are mai puţine cărţi în mână. Industria ei de apărare are nevoie de bugetele ţării europene şi este în concurenţă cu lobby-ul militaro-industrial american. Parisul are în mână atuul energiei nucleare la care Berlinul a renunţat în 2011 după catastrofa de la Fukushima şi continuă să spună nu atomului. Amânarea întâlnirii prevăzută la 26 octombrie la Fontainebleu n-a scăpat atenţiei. Susţinerea de către Olaf Scholz a unui sistem antirachetă contează pe 14 ţări NATO la care Franţa nu este asociată. Coaliţia tripartită instalată la Berlin (social-democraţi, verzi şi liberali) este una heteroclită şi structuralmente slabă. Franţa este îndatorată. Apoi, de ani buni Parisul suţine un sistem defensiv european independent de NATO. După semnarea tratatului de la Aix-la-Chapelle (Aachen) în landul Renania de Nord-Westphalia în 2019, care cuprindea un proiect UE de apărare, nu s-a mai auzit nimic. Germania vrea ca Franţa să autorizeze construcţia gazoductului Midcat din Spania, abandonat în profitul gazoductului submarin Barcelona-Marsillia. O certitudine: Franţa şi Germania doi grei ai UE nu pot decât lărgi fractura existentă.
