Reghe: “Chindia e echipă agresivă, trebuie să fim montaţi”

0
746

Universitatea Craiova întâlneşte Chindia, în etapa a 13-a a Ligii I, vineri, de la ora 20.30, la Ploieşti, la o zi după ce suflarea alb-albastră comemorează 3 ani de la dispariţia lui Ilie Balaci.

Antrenorul Ştiinţei, Laurenţiu Reghecampf, a prefaţat astfel duelul cu formaţia antrenată de Emil Săndoi: „Întâlnim o echipă care se apără foarte bine, de aceea avem nevoie de inspiraţie, ca la ultimul meci. Nu are nicio importanţă că Emil Săndoi ne cunoaşte, toţi antrenorii din Liga I îşi cunosc adversarii, important este să avem acelaşi randament şi aceeaşi seriozitate ca în ultimele partide, să legăm victorii ca să avem mult mai multă încredere. Elvir Koljic va intra la antrenament, Conte are o problemă cronică, nu ştiu dacă va intra, în rest jucătorii sunt bine. Mie îmi place să scot în evidenţă echipa, nu un singur jucător. Acesta e jobul meu, să-i ţin în priză pe jucători, cred că şi jucătorii au prins gustul victoriilor şi îşi doresc să urcăm în clasament. Meciul cu Chindia va fi diferit faţă de meciurile dinainte, ei au avut prestaţii foarte bune, se apără organizat, este o echipă agresivă, de aceea trebuie să fim foarte bine pregătiţi, montaţi. Noi, ca echipă, suntem greu de descifrat, suntem bine în toate compartimentele, nu stăm într-un jucător, la fiecare meci apare o surpriză. Aşa am şi discutat cu Mihai Rotaru, să facem echipa să funcţioneze, nu anumiţi jucători.  Nu avem multe lucruri de făcut între cele două meciuri, fiindcă timpul e scurt, important e să recuperez jucătorii şi să le dau pofta de joc. Fiecare meci pe care-l jucăm încercăm să-l dedicăm lui Ilie Balaci, nu numai cel de acum, când se comemorează 3 ani de la dispariţia sa. A fost un mare jucător şi un mare om”.

Nicuşor Bancu: „Ştim că echipa Chindia se apără foarte bine, dar trebuie să avem luciditate şi să marcăm când avem ocazia. Am o relaţie foarte bună cu domnul Săndoi, m-a ajutat foarte mult după accidentare, era antrenorul nostru, îi urez baftă după meciul cu noi. Cred că vom fi şi mai bine din retur, după pauza de iarnă, de fapt. Golul marcat cu Clinceni a fost dedicaţie pentru copilul meu. În trecut am suferit la finalizare, acum am început să marcăm, suntem fericiţi că ne iese şi la meci ce lucrăm la antrenament. Lumea îşi doreşte titlul, noi, la fel, sperăm că va ieşi bine” a spus Bancu.