Conform aşteptărilor, Guvernul propus de premierul desemnat Dacian Cioloş n-a primit votul de investitură în Parlament, fiind respins practic înainte de începerea şedinţei reunite a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Cu 88 voturi „pentru” şi 184 voturi „împotrivă”, experimentul Cioloş s-a dovedit doar o pierdere de timp, în vremuri de criză politică, sanitară şi economică. Până şi udemeriştii, extrem de rezervaţi în confruntarea PNL-USR n-au votat, şi nu e deloc o surpriză. Dacian Cioloş şi-a făcut singur curaj, provăduind în van despre stabilitate, predictibilitate şi redarea speranţei. Nici el nu credea ceea ce spunea, şi discursul suna fals. Cunoştea deznodământul, dar a perseverat într-un demers lipsit de orice şanse, doar pentru a dovedi strădanie şi o încăpăţânare deprimantă, deloc sinonimă cu responsabilitatea. La audierea miniştrilor săi în comisiile de specialitate, unul singur a primit aviz pozitiv, Cătălin Drulă, propus la Transporturi şi Infrastructură, dar şi acela… dintr-o eroare. Momentul zilei de ieri l-a constituit însă atacul devastator al fostului lider liberal, la adresa lui Klaus Iohannis, într-un registru mult mai larg, după o întreagă gimnastică înjositoare, cu genoflexiuni absurde şi chinuitoare, vreme îndelungată. Ludovic Orban i-a cerut imperativ demisia lui Florin Cîţu, din fruntea PNL, dar şi a celor care l-au susţinut la Congres, ceea ce denotă nu doar o frustrare istovitoare, dar şi propensiuni rebele, menite să scindeze partidul. Sau poftim, să-l fisureze. Lecţia de verticalitate a lui Ludovic Orban, după ce a fost întins preş, pe sub uşa preşedintelui Klaus Iohannis, pregătindu-se să se facă iarăşi preş la uşa viitorului puternic al zilei, nu îi aduce niciun bonus, indiferent de curcubeul politic sub care îşi aşează „cortul”. Sunt puţine jocurile pe care le poţi interpreta de unul singur. Politica nu este unul din ele. Nu există la Ludovic Orban vreo consecvenţă, în administrarea opţiunilor sale politice. Când minţea acesta? Când îl elogia în desfrâu, şi era numit apoi pe cale de consecinţă premier, sau acum când îl consideră deja duşman personal, fiindcă i-a luat caşcavalul de la gură? Ce vinde astăzi Ludovic Orban nu e o băutură fină, ci una contrafăcută, presimţind că actualul preşedinte se va confrunta cu un val de nemulţumiri populare, din cauza proastei gestionări a campaniei anti-Covid. Riscul pe care şi-l asumă Ludovic Orban nu garantează decât deplina sa înfrângere. Agăţându-se de „căderea guvernului Cioloş”, ca înecatul de pai, sperând pesemne că va fi chemat să salveze ţara, ca expert în coabitărea cu USR, se autoamăgeşte. Cărţile se vor face fără el. Cum toată lumea e nemulţumită de toată lumea, liberalii de userişti, dar şi reciproca e valabilă, o reanimare şi o reeşapare a fostei coabitări nu pare a fi dată pe mâna „reformatorului” Ludovic Orban, în contextul actual. Pe de altă parte, Florin Cîţu joacă ultima carte, ţinută sub mânecă: „PNL îşi asumă deschiderea discuţiilor cu toate forţele politice parlamentare, cu excepţia AUR, în vederea creării rapide a unei majorităţi şi a unui Guvern”, cum scrie pe Facebook. N-ar fi prima oară, când PNL ar guverna minoritar cu susţinerea PSD în Parlament. Rămâne de văzut ce va decide Klaus Iohannis, care a invitat pentru astăzi partidele la consultări. Pentru locvacele Ludovic Orban o singură şansă: în chip de Gianni Morandi (In genocchio da te) să se întoarcă repede la sentimente mai bune, fiindcă la aşa stat de drept, aşa oameni de stat în genunchi. Incompatibil cu verticalitatea şi adus în patru labe, poate să-şi revină, doar după o lungă penitenţă, dar nici atunci sigur. Valoarea sa de întrebuinţare pare epuizată, înainte de termen, fiindcă a dansat puţin ca prim-ministru. Şi chiar ca preşedinte al Camarei Deputaţilor. Fără a impresiona vreodată.
