„Calul alb”: spectacol şi dezbatere despre mecanismele radicalizării

0
323

La Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova va fi prezentat duminică, 29 octombrie, spectacolul „Calul alb: Scurtă istorie a urii 2017-1944” de Ioana Păun, în care performează Ilinca Manolache. Scenariul este scris de Smaranda Nicolau şi se bazează pe investigaţia jurnalistei Laura Ștefănuţ în legătură cu cazul lui Ioan Ficior, condamnat în 2016 pentru crime împotriva umanităţii comise în timp ce era comandantul unui lagăr comunist. Octogenar, Ficior a primit 20 de ani de închisoare, la mai mult de jumătate de secol după comiterea faptelor. Nu este nici pe departe un caz izolat. De aceea, spune regizoarea Ioana Păun, „întrebarea noastră nu este de ce acest lucru se întâmplă, ci cum se întâmplă”.

Spectacolul este „un efort de a privi lucid, fără traume şi resentimente, istoria recentă şi trecutul comunist din România şi de a diseca mecanismele radicalizării, observând totodată felul în care se regăsesc încă în societatea de astăzi”, se precizează într-un comunicat de presă. Dincolo de faptele reale, extrase din documente de arhivă, sunt surprinse, printr-o creaţie colectivă de teatru performance şi inserţii de muzică live compusă de Diana Miron, chestiuni mai generale ale umanului precum ura, manipularea sau prefabricarea istoriei.

Spectacolul a participat la „One World Romania”, primul festival de film documentar din Bucureşti şi unicul dedicat drepturilor omului din România. Totodată, este inclus în festivaluri importante în această toamnă: Maratonul Teatrului Independent din Bucureşti, „Temps d’Images” din Cluj-Napoca şi Festivalul de Teatru „Pledez pentru tine(ri)” din Piatra Neamţ. «„Calul alb” este un demers rar întâlnit în România, care arată efortul tinerei generaţii independente de a revoluţiona modul în care se face teatru şi felul în care teatrul poate genera dezbateri valoroase pentru maturizarea societăţii şi înţelegerea  unui trecut violent», se mai menţionează în comunicat. Proiectul este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Reprezentaţia de la Craiova se va încheia cu o dezbatere deschisă, prin care publicul poate discuta alături de studenţi de la Facultăţile de Drept, Sociologie, Știinţe Politice şi membri ai cluburilor de dezbateri. Discuţiile vor fi moderate de Mihail Bumbeş, activist civic şi istoric român, preşedintele şi co-fondatorul Asociaţiei Miliţia Spirituală. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile şi se face cu rezervare la Agenţia teatrală (tel. 0251.413.677).