 Conform IPJ Dolj, în data de 20.10.2016,  în jurul orei 19.00, poliţiştii Secţiei  2 Poliţie Rurală Breasta au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe D.J. 606, în localitatea Valea Lungului, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate mai multe autoturisme. Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, unde au constatat faptul că T.  FLORIN, 61 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit trei autoturisme oprite pe marginea drumului. În urma accidentului au rezultat doar pagube materiale. T. FLORIN a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,09 mg/l în aerul expirat şi a fost transportat la Spitalul Clinic Craiova, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele său fiind întocmit un dosar penal.