Armistiţiul umanitar de 11 ore anunţat de Moscova pentru a le permite civililor şi rebelilor să părăsească oraşul sirian Alep a intrat joi în vigoare, Vladimir Putin indicând că ar fi dispus să prelungească durata armistiţiului, scrie BBC News online. Moscova a anunţat anterior că raidurile aeriene ale aviaţiei ruse şi siriene au fost oprite cu două zile înainte de data programată. Armistiţiul era iniţial programat să dureze opt ore, însă a fost ulterior prelungit cu alte trei ore, iar Putin s-a arătat dispus miercuri să extindă durata armistiţiului.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a anunţat că măsura are drept scop să garanteze siguranţa celor şase coridoare pe care civilii le vor putea folosi pentru a părăsi oraşul şi prin care se va putea realiza evacuarea persoanelor rănite sau bolnave. Rebelii înarmaţi care doresc să părăsească zona vor putea folosi alte două coridoare.
Gruparea extremistă Jabhat Fateh al-Sham, cunoscută anterior drept al-Nusra până la ruperea legăturilor oficiale cu reţeaua teroristă al-Qaeda, a respins oferta Rusiei de a părăsi oraşul şi a promis că va continua lupta.
Oferta Rusiei a fost de asemenea denunţată drept şarlatanie de către facţiunile opoziţiei moderate.
Luna trecută, forţele loiale regimului de la Damasc au încercuit zonele controlate de rebeli în oraşul Alep şi au declanşat o amplă ofensivă împotriva acestora, având şi susţinerea forţelor aeriene ruse. Aproximativ 2.700 de persoane au fost ucise sau rănite în urma ofensivei, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.