Şeful guvernului italian, Matteo Renzi, a promis să favorizeze obţinerea cetăţeniei italiene pentru copiii născut în peninsulă din părinţi străini, la o zi de la o mare manifestaţie antiimigraţie desfăşurată la Milano, relata ieri France Presse. Într-o intervenţie, duminică seară, pentru canalul de televiziune Canale 5, ce aparţine fostului premier Silvio Berlusconi, Matteo Renzi a promis să obţină aprobarea unor amendamente până la sfârşitul anului, care să modifice legea privind cetăţenia italiană, bazată până acum doar pe “dreptul sângelui”. Dacă proiectul său va trece, copiii născuţi în Italia din părinţi străini ar putea obţine cetăţenia italiană, cu condiţia ca ei să fi efectuat acolo cel puţin un ciclu şcolar, primar sau secundar. Peste un sfert de milion de străini, majoritatea proveniţi din Europa, trăiesc în legalitate în Italia, dintre care peste 25% sunt tineri de mai puţin de 20 de ani, potrivit Institutului Naţional de Statistică (ISTAT). Pe de altă parte, Italia este una dintre ţările europene unde numărul naşterilor este printre cele mai scăzute, cu o rată a natalităţii mai mică de 1,6. Potrivit AFP, ea ar avea nevoie de o rată de 2,1 pur şi simplu pentru a-şi “reînnoi” populaţia existentă. Renzi a promis o alocaţie de 80 de euro pe lună pentru fiecare nou-născut în favoarea gospodăriilor care câştigă mai puţin de 90.000 de euro pe an. Această măsură ar urma să fie valabilă vreme de trei ani.
Acasă Actualitate Actualitate externă Italia: Matteo Renzi vrea să relaxeze legea privind acordarea cetăţeniei pentru străini