Durerea lui Balaci faţă cu drama suporterilor

Ilie Balaci declara miercuri seara, la „Fanatik Show”, că l-a durut enorm faptul că la Craiova un stadion întreg scanda numele lui Victor Piţurcă în timp ce Aurică Ţicleanu era antrenorul Ştiinţei, iar Ilie Balaci însuşi era în tribune. „Oare steliştii mi-ar fi strigat mie numele dacă veneam antrenor în locul lui Tudorel Stoica?” se întreba „Minunea Blondă”. În primul rând, comparaţia cu Tudorel Stoica nu stă în picioare, fiindcă Balaci nu s-ar duce la Steaua din postura de antrenor de succes şi cu un ascendent faţă de patroni, aşa cum a venit Piţurcă la Craiova şi nici nu s-a născut pe undeva prin Ghencea, Piţurcă fiind oltean get-beget din Orodel. Bineînţeles, moderatorul Horică, versat strângător de fonduri din conturile oamenilor de fotbal, s-a declarat şocat de mărturisirea lui Balaci, empatizând cu durerea acestuia pentru a spori dramatismul momentului. Într-adevăr, dezvăluirea lui Balaci pare neverosimilă, dar din alt punct de vedere. Balaci nu a înţeles că fanii craioveni se mândresc cu trecutul, la care la Balaci şi compania au contribuit în măsură covârşitoare, însă nu mai pot trăi din el de mult timp. Din nefericire, cu excepţia lui Sorin Cârţu, din postura de antrenori, preşedinţi, etc membrii Craiovei Maxima nu au putut reconstitui nici măcar o fărâmă din gloria adusă clubului ca jucători. Suporterii Craiovei nu-l aclamau pe Piţurcă în detrimentul lui Ţicleanu sau al lui Balaci, ci invocau profesionalismul unui „intrus”, exasperaţi de eşecurile vedetelor locale, tot peregrinate prin club fără vreun rezultat notabil. Balaci înţelegea foarte bine de ce Craiova îl dorea cu disperare pe Piţurcă şi simţea în succesul altuia eşecul propriu. Al său ca fost antrenor al echipei şi în acelaşi timp ca lider al generaţiei Maxima. Jucătorul oltean Piţurcă n-a avut loc în Craiova Maxima pentru că erau alţii mai buni decât el. Antrenorul „stelist” Piţurcă a avut Bănia la picioare pentru că el a avut succese în serie, în timp ce aproape toată Craiova Maxima a dezamăgit. Dar nu numai prin performanţă, ci şi prin caracter. Craiovenii l-au apreciat pe Piţurcă pentru că s-a impus în faţa lui Mititelu prin personalitatea sa, fără a accepta compromisuri în faţa unui patron care a umilit pe rând componenţii Craiovei Maxima. Însuşi Balaci recunoştea, imediat după ce a părăsit Universitatea în vara lui 2009, că rolul său de director tehnic propus de Mititelu era unul decorativ, că practic nu avea un cuvânt de spus în cadrul clubului şi, nemulţumit de acest statut, s-a îndepărtat treptat. Mai târziu, acelaşi Balaci recunoştea: „Mititelu s-a folosit de jucătorii Craiovei Maxima şi apoi i-a aruncat, stau şi mă întreb dacă el a iubit acea echipă”. Piţurcă i-a răzbunat într-un fel pe cei care se încovoiaseră în faţa lui Mititelu. De fapt, fanii craioveni nu voiau decât o stare de normalitate la Universitatea. Un patron care să finanţeze, un manager care să facă o strategie viabilă şi un antrenor care să antreneze lotul şi să compună primul „unsprezece”. Se săturaseră ca duetul Mititelu-Roşca să-i dicteze echipa prin telefon lui Mogoşanu, Cioroianu, Ţicleanu sau altor atârnători, ticsiţi de compromisuri. Balaci a avut de două ori pe mână Universitatea şi a eşuat prematur. Poate din cauza obiective, poate din dorinţă prea mare de a se ridica la performanţele jucătorului Balaci, cert este că „Minunea Blondă” nu a reuşit ca antrenor al Universităţii, nemaiantrenând altă echipă din România. Spre deosebire de Balaci, Piţurcă nu a acceptat simpla postură de angajat al lui Mititelu, pe un post oarecare în club, ci a încercat să-şi impună punctul de vedere şi modul de lucru. Balaci s-a mulţumit să-i ridice în slăvi pe Gogoşoiu şi compania decât să ia atitudine la greşelile lui Mititelu. În calitatea sa indubitabilă de cel mai valoros jucător din toate timpurile al Ştiinţei, Balaci avea acest drept şi totodată această datorie: să ia atitudine faţă de orice patron atunci când acesta sacrifică interesul clubului şi al fanilor în folosul propriu şi din cauza unui orgoliu nemăsurat. Mai cu seamă când Universitatea este strămutată din oraşul său. Dacă pe Balaci l-a durut atunci când 30.000 de oameni în aclamau pe Piţurcă, fanii au suferit cumplit din cauză că marii lor jucători nu s-au impus în timp în club, atât prin valoare, cât şi prin personalitate şi verticalitate. Poate că dacă exista un Piţurcă în Craiova, Universitatea nu mai ajungea la discreţia unuia care să ajungă să o desfiinţeze decât să o vadă condusă de altcineva.