Liga Campionilor, spectacol garantat

0
604

Spetacol în grupele Champions League, iar meciul-vedetă al serii, Bayern – Man United, a confirmat afişul, rezervându-ne nu mai puţin de şapte goluri, gazdele având şi două bare. Surpriză a fost victoria lui Salzburg la Lisabona, unde Benfica a rămas devreme în inferioritate numerică, iar austriecii au mai ratat un penalty, în debut de meci. Ca de obicei în acest sezon, Bellingham o salvează pe Real Madrid pe final de joc. Napoli a avut mare noroc să câştige la Braga, după ce portughezii au marcat un autogol, apoi au avut o bară. Şi Inter a salvat un punct pe final în Ţara Bascilor, ca şi Galata, acasă, după ce Copenhaga a rămas în 10 jucători când avea 2-0.

Grupa A: Galatasaray – FC Copenhaga 2-2 (Boey 86, Tete 88 / Elyounoussi 35, Goncalves 58)

Bayern Munchen – Manchester United 4-3 (Sane 28, Gnabry 32, Kane 53 pen., Tel 90+2 / Hojlund 49, Casemiro 88, 90+5)

Grupa B: Arsenal – PSV Eindhoven 4-0 (Saka 9, Trossard 20, Gabriel Jesus 38, Odegaard 71)

FC Sevilla – RC Lens 1-1 (Ocampos 9 / Fulgini 24)

Grupa C: Real Madrid – Union Berlin 1-0 (Bellingham 90+4)

SC Braga – Napoli 1-2 (Bruma 84 / Di Lorenzo 45+1, Niakate 87 aut.)

Grupa D: Benfica – RB Salzburg 0-2 (Simic 15 pen., Gloukh 51)

Real Sociedad – Inter Milano 1-1 (Brais Mendez 4 / Lautaro Martinez 87)